22 ianuarie 2026

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

4 confederații sindicale protestează la Cotroceni împotriva măsurilor de austeritate

Un nou protest are loc joi, 18 decembrie, de la 11:00, în fața Palatului Cotroceni, acolo unde patru federații sindicale îi strigă președintelui Nicușor Dan nemulțumirile privind măsurile de austeritate adoptate de Guvernul Bolojan. Protestatarii solicită președintelui țării să medieze discuțiile privind salariul minim și politicile salariale.

„Această manifestație are ca scop solicitarea implicării Președinției României în medierea conflictului social major existent între confederațiile sindicale și Guvernul României, în contextul degradării accelerate a condițiilor de muncă și de trai pentru milioane de cetățeni.

Solicităm Președintelui României:
– Declanșarea imediată a procedurii constituționale de mediere, conform art. 80 alin. (2) din Constituție;
– Stabilirea unui cadru oficial de dialog real între Președintele României, Guvern și confederațiile sindicale reprezentative;
– Includerea pe agenda medierii a următoarelor revendicări prioritare:
• creșterea salariului minim garantat în plată, în conformitate cu standardele europene;
• protejarea puterii reale de cumpărare a lucrătorilor;
• asigurarea unor condiții decente de muncă în sectoarele public și privat.
Vom ieși în stradă pentru a transmite că nu mai acceptăm lipsa de dialog, austeritatea impusă fără consultare și disprețul față de munca cinstită. Dorim soluții concrete, juste și imediate, prin mecanismele constituționale prevăzute de lege”, transmite Confederația Națională Sindicală „ Cartel Alfa”, într-o postare pe pagina de Facebook a organizației.
Celelalte trei organizații sindicale care participă la protest sunt:
  • Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – Frăția,
  • Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR),
  • Confederația Sindicală Națională MERIDIAN.

 

Print Friendly, PDF & Email