4 nave cu explozivi, găsite în Dunăre. Epavele pot îngreuna traficul fluvial din cauza nivelului scăzut al apei

Nivelul tot mai scăzut al apei a scos la iveală epavele unor nave naziste încărcate cu explozivi, scufundate în Dunăre în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Epavele au ieşit la iveală în apropierea oraşului-port Prahovo din Serbia, după seceta din iulie şi august, care a dus la scăderea nivelului fluviului, transmite Agerpres citând Reuters.
Cele patru nave datând de dinainte de 1950 au ieşit la iveală în Parcul Naţional Dunăre-Drava din Ungaria, în apropiere de Mohacs, unde nivelul Dunării era de numai 1,5 metri, marţi, ca urmare a valurilor de caniculă şi a secetei persistente din iulie şi august.
Aceste epave descoperite în Prahovo se numără printre sutele de nave scufundate de-a lungul Dunării de flota de la Marea Neagră a Germaniei naziste în 1944, în timpul retragerii din faţa forţelor sovietice care înaintau, distrugând navele. Epavele pot îngreuna traficul fluvial în perioadele în care nivelul apei este scăzut, notează Agerpres.
Navele descoperite în Dunăre sunt răspândite de-a lungul albiei fluviului, unele dintre acestea având încă turete, punţi de comandă, catarge rupte şi carene strâmbe, în timp ce altele se află în mare parte cufundate în bancurile de nisip.
“Încă nu ştim exact ce este. Ceea ce este vizibil, un lucru nefericit, este că epava se diminuează pe măsură ce oamenii sunt interesaţi de ea şi bucăţi din ea dispar”, spune Endre Sztellik, paznic în Parcul Naţional Dunăre-Drava.
Din cauza secetei, Dunărea a ajuns marți, 10 septembrie, la un nivel de 1,17 metri în Budapesta, ceea ce se apropie de un minim istoric de aproximativ 0,4 metri, înregistrat în octombrie 2018. În timpul inundaţiilor, nivelul Dunării creşte mult peste şase metri.
“Europa de Est se confruntă cu condiţii secetoase critice, care afectează culturile şi vegetaţia”, a indicat serviciul european pentru climă Copernicus pe site-ul său, în ultimul său raport privind seceta, publicat la începutul lunii.

Redactor Șef GS News

