Administrația Fondului de Mediu a publicat o nouă listă cu dosare acceptate în cadrul Programului „Casa Verde Fotovoltaice”

Administrația Fondului de Mediu (AFM) a publicat vineri, 2 februarie, o nouă listă cu dosare acceptate în cadrul Programului „Casa Verde Fotovoltaice”.
Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat vineri, 02 februarie 2024, o nouă listă cu aproximativ 10.000 de dosare acceptate în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice.
„Sunt deja peste 19.000 de viitori prosumatori care au primit aprobarea de a instala panouri fotovoltaice. Interesul pentru Casa Verde Fotovoltaice este extrem de mare și în acest an când avem un buget record de 2 miliarde de lei pentru persoane fizice.La acestea se adaugă 250 de milioane de lei pentru unități de cult și instituții publice din domeniul asistenței sociale.
Așa cum am mai spus, ne oprim doar atunci când vom avea panouri fotovoltaice și pe ultimul acoperiș din România”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, potrivit unui comunicat transmis de ministerul de resort pe pagina de Facebook.
Lista dosarelor acceptate în cadrul acestui program este publicată pe site-ul AFM și poate fi consultată aici: https://www.afm.ro/sisteme_fotovoltaice_beneficiari_pf…
Durata de implementare a proiectului este de 12 luni de la data publicării listei dosarelor acceptate în cadrul Programului „Casa Verde Fotovoltaice”.

Redactor Șef GS News

