Alegeri 9 iunie: În ce spitale din București se poate vota cu urna mobilă
Reprezentanţii mai multor unități medicale din București au anunțat că pentru votul de duminică la alegerile europarlamentare şi locale au fost înregistrate cereri pentru votul cu urna mobilă, transmite Agerpres.
„Sunt cereri de vot cu urna mobilă. Încă nu sunt centralizate”, a declarat vineri potrivit Agerpres purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, Bogdan Opriţa.
De asemenea, managerul Institutului Clinic Fundeni, Anca Coliţă, a afirmat că şi în unitatea medicală pe care o conduce se va vota cu urna mobilă. Până vineri, 7 iunie, la orele prânzului, aproximativ 30 de persoane depuseseră cerere pentru a vota în spital.
Şi la Spitalul Militar Central „Carol Davila” se va vota cu urna mobilă, după cum a confirmat comandantul Florentina Ioniţă Radu.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Bagdasar Arseni”, Florin Bica, a afirmat că au fost depuse cereri de vot pentru alegerile de duminică.
Se va mai vota cu urna mobilă şi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, mai scrie Agenția Agerpres.
Reamintim că cetățenii români sunt chemați duminică, 9 iunie, să-și voteze reprezentanţii în administraţia locală – primarul general al Capitalei, preşedinţii de consilii judeţene, membrii Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau ai consiliilor judeţene, primarii localităţilor/ primarii de sectoare ale Capitalei, precum şi membrii în consiliile locale ale fiecărei unităţi administrativ-teritoriale.
Iată cum pot vota cetățenii români aflați în străinătate – AICI.