Alertă în Sibiu! Tavanul unui hotel s-a prăbușit peste o piscină interioară. 8 persoane sunt evaluate de echipajele medicale venite la fața locului

Alertă în Sibiu! 8 persoane (5 adulți și 3 minori) au fost extrase dintr-o piscină al cărei tavan s-a prăbușit și sunt evaluate de echipajele medicale sosite la fața locului. De asemenea, la locul incidentului ajunge și un echipaj de scafandri, notează Sibiul în imagini.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu intervine de urgență la o unitate de cazare situată la ieșirea din municipiul Sibiu spre Rășinari, unde elemente de construcție s-au prăbușit în zona piscinei interioare, fiind declanșat Planul Roșu de Intervenție, scrie Sibiul în imagini.
La fața locului au fost mobilizate forțe și mijloace importante pentru gestionarea situației. Intervin două ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic, patru ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean, inclusiv una cu medic, o autospecială de transport personal și victime multiple, o autospecială de descarcerare, trei autospeciale de stingere, precum și două autospeciale de primă intervenție și comandă.
Din primele date, tavanul piscinei s-ar fi desprins și ar fi căzut, însă, la acest moment, nu se cunoaște dacă există persoane surprinse sub dărâmături. Echipajele de intervenție acționează pentru degajarea elementelor de construcție prăbușite și pentru verificarea zonei, mai notează Sibiul în imagini.
În urma acestui incident, autoritățile au hotărât activarea Planului Roșu de Intervenție. Misiunea este în plină desfășurare, iar reprezentanții ISU Sibiu au anunțat că vor reveni cu informații oficiale pe măsură ce situația evoluează.

