Alstom anunță noi trenuri: Coradia 007 este deja în circulație, iar alte patru își așteaptă rândul

Compania Alstom anunță două noi rame Alstom Coradia intrate în România. Coradia 007 este deja în circulație, iar alte patru trenuri așteaptă să fie date în folosință, anunță compania pe contul de LinkedIn.
„Coradia 007 este deja în circulație, iar alte patru trenuri își așteaptă rândul.
Călătorii au acum la dispoziție un nou tren electric modern: TS07 (trenul 007) – parte din cele 37 de rame interregionale Coradia Stream comandate de ARF – a intrat oficial în serviciu comercial la operatorul național CFR Călători.

Veștile bune continuă: alte două trenuri Alstom, TS10 și TS11, au intrat în România și vor ajunge în curând în depoul Alstom Grivița”, scrie Alstom pe pagina de LinkedIn.
Potrivit Alstom, în paralel, TS08 și TS09 parcurg etapele preliminare pentru testele de anduranță, pregătindu-se să intre în circulație.
„Trenurile Alstom aduc un plus de confort pentru o călătorie mai plăcută pe rute interregionale precum București–Constanța, București–Brașov și București–Turnu Severin.
Ramele oferă acces facil, informații dinamice pentru pasageri, spații generoase pentru bagaje și toalete adaptate persoanelor cu mobilitate redusă”, se mai precizează în comunicatul Alstom publicat pe contul de LinkedIn.

