ANM a emis cod galben de precipitații mixte ce pot duce la polei în unele zone
Meteorologii au emis luni, 6 ianuarie, o avertizare de vânt și ploi și un cod galben de intensificări ale vântului, valabile de luni dimineață, până miercuri dimineață, 8 ianuarie, la ora 10:00, în Munții Apuseni și Carpații Orientali.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat luni, 6 ianuarie, că în Munții Apuseni și în Carpații Orientali, temporar, vântul va prezenta intensificări cu viteze de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m vor fi rafale în general de 90…110 km/h.
De asemenea, ANM a mai transmis că, în intervalul 6 ianuarie, ora 10.00 – 8 ianuarie, ora 10.00, vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a zonei montane, în general cu rafale de 60…80 km/h. În Banat și Crișana vântul va avea viteze de 40…50 km/h.
În noaptea de marți spre miercuri (7/8 ianuarie), în Munții Apuseni și în nordul Carpaților Orientali vor fi precipitații moderate cantitativ (10…15 l/mp), predominant sub formă de ploaie, ce vor favoriza topirea stratului de zăpadă, mai transmite ANM.