13 martie 2026

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

ANSVSA lansează consultare națională pentru o strategie unitară privind câinii fără stăpân. Controale intensificate în toată țara

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunțat luni, 16 februarie, demararea unei consultări publice la nivel național pentru elaborarea unei strategii integrate privind gestionarea câinilor fără stăpân. Inițiativa, comunicată luni printr-un comunicat oficial publicat pe site-ul instituției, vine pe fondul unor cazuri recente semnalate în spațiul public și urmărește identificarea unor soluții pe termen lung, aplicabile la nivelul întregii țări.

Reprezentanții instituției subliniază că problema nu poate fi tratată punctual sau exclusiv prin măsuri reactive. Este nevoie de un cadru coerent, construit prin colaborare între autorități, specialiști și societatea civilă, care să pună accent pe prevenție și responsabilitate.

Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, a declarat că obiectivul este dezvoltarea unei strategii naționale clare, care să includă măsuri concrete de sterilizare, responsabilizare a deținătorilor de animale și mecanisme eficiente de monitorizare. Potrivit acestuia, demersul are la bază respectarea strictă a normelor privind bunăstarea animalelor și necesitatea unei abordări unitare la nivel național.

Întâlniri cu autorități locale și organizații neguvernamentale

În perioada următoare, ANSVSA va organiza consultări și grupuri de lucru cu organizații pentru protecția animalelor, reprezentanți ai administrației publice locale, Colegiul Medicilor Veterinari din România și specialiști în sănătate publică. Scopul este conturarea unei strategii care să răspundă atât cerințelor legale, cât și așteptărilor societății.

Printre direcțiile prioritare analizate se numără:

  • prevenția și sterilizarea sistematică;
  • responsabilizarea proprietarilor de animale;
  • identificarea și microciparea corectă;
  • educarea și informarea populației;
  • implementarea unor mecanisme clare de control și monitorizare.

Verificări intensificate în județe

La nivel teritorial, direcțiile sanitar-veterinare, în colaborare cu Birourile pentru Protecția Animalelor din cadrul Poliției, vor intensifica acțiunile de control pe tot lanțul de gestionare a câinilor fără stăpân. Verificările vor viza etapele de capturare, transport și adăpostire, precum și respectarea standardelor de bunăstare, identificarea și înregistrarea animalelor, trasabilitatea și utilizarea produselor medicinale veterinare.

Instituția a anunțat că va continua publicarea datelor privind gestionarea câinilor fără stăpân prin intermediul platformei registru-caini.ro, pentru a asigura transparența activității adăposturilor la nivel național.

Totodată, ANSVSA a precizat că suspendarea sau interzicerea funcționării unui adăpost implică automat imposibilitatea capturării și adăpostirii câinilor de pe domeniul public, ceea ce poate bloca derularea contractelor pentru gestionarea acestora.

Adăpost din Suraia, suspendat

Lansarea consultării are loc după apariția, pe rețelele de socializare ale unui ONG pentru protecția animalelor, a unor imagini dintr-un adăpost privat din localitatea Suraia, județul Vrancea, în care un câine ar fi fost agresat și ulterior eutanasiat.

În urma verificărilor, activitatea adăpostului a fost suspendată de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vrancea, iar cazul este în prezent investigat. Autoritățile urmează să stabilească dacă au fost încălcate prevederile legale privind protecția și bunăstarea animalelor.

Prin acest demers, ANSVSA își propune să creeze un cadru predictibil și eficient pentru gestionarea câinilor fără stăpân, astfel încât situațiile controversate să fie prevenite, iar soluțiile să fie aplicate unitar la nivel național.

Print Friendly, PDF & Email