Apele Române anunță că 658 de localități primesc apă cu porția din cauza secetei
Imagini transmise de Apele Romane Buzau-Ialomita – Sistemul de Gospodărire a Apelor Brăila arată că alte două râuri din spațiul hidrografic Prut-Bârlad au secat. Este vorba despre râul Bahlui, stația hidrometrică Podu Iloaiei și râul Miletin, la stația hidrometrică Șipote din spațiul hidrografic Prut-Bârlad.
Debitele Dunării la intrarea în țară sunt în scădere și vor ajunge la 2600 mc/s în data de 2 septembrie, conform prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.
Nivelul de la stația hidrometrică Cernavodă este de -1,14 metri și mai este o rezervă de 48 de centimetri până la treapta I de restricții.
Sectoarele Dunării aferente a 49 de localități au intrat în treapta I de avertizare fiind aplicat astfel Planul de restricții și folosire a apei în perioade deficitare.
Administrația Națională „Apele Române” anunță că 41 de secțiuni din cele 120 de monitorizare ale secetei (relevante pentru asigurarea resurselor de apă necesare pentru folosințe) se află sub debitul minim necesar satisfacerii cerințelor de apă.
Astfel, un număr de 658 de localități (388 cu sisteme centralizate și 270 fără sisteme centralizate) primesc apă în anumite intervale orare, fiind afectate de deficitul rezervei de apă.
„În continuare, facem un apel la folosirea rațională a apei astfel apa de băut să ajungă pentru toți!”, avertizează Apele Române.