5 decembrie 2023

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Argeş: Autorităţile au suspendat temporar activitatea unui azil pentru bătrâni care nu avea autorizaţie sanitară de funcţionare

Autorităţile din judeţul Argeş au dispus suspendarea temporară a activităţii unui cămin privat care funcţiona în localitatea Topoloveni şi în care erau îngrijiţi 16 vârstnici, după ce s-a constatat că acesta nu are autorizaţie sanitară de funcţionare, iar spaţiul şi personalul erau insuficiente. Persoanele internate acolo vor fi relocate, potrivit news.ro.

„Un centru pentru vârstnici nu va mai putea funcţiona temporar, până nu remediază problemele de igienă descoperite de comisia de control. Unitatea nu avea autorizaţie sanitară de funcţionare, personalul era insuficient, nici băile nu erau suficiente, în unele camere era igrasie, tâmplăria era deteriorată”, a anunţat, miercuri, prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu.

Azilul închis este unul privat care funcţionează în localitatea Topoloveni.

Radu Perianu a declarat pentru News.ro că unii dintre beneficiarii cazaţi în centrul închis temporar vor fi fuşi la un alt punct de lucru al aceluiaşi operator economic, iar vor fi transferaţi la un centru care funcţionează tot în Topoloveni. Prefectul a precizat că autorităţile au luat deja legătura cu aparţinătorii vârstnicilor, care au fost înştiinţaţi în legătură cu această situaţie,

Centrul a cărui activitate a fost suspendată temporar a fost amendat cu 60.000 de lei, iar reprezentanţilor acestuia li s-a solicitat igienizarea completă a spaţiilor.

Cele mai recente controale făcute de către comisiile de verificare din Argeş au arătat că din 12 centre, private şi de stat, pentru vârstnici şi copii şi adulţi cu dizabilităţi, 10 nu deţineau autorizaţie de securitate la incendiu.

Print Friendly, PDF & Email