11 februarie 2025

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Atentat la siguranța participanților la trafic: Au fost furați stâlpii de susținere a plaselor parazăpezi de pe DN 29D, județul Botoșani

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a anunțat miercuri, 5 februarie, că s-au furat stâlpii de susținere a plaselor parazăpezi de pe DN 29D, Cucuteni, județul Botoșani.

În cadrul reviziei efectuate în această dimineață, lucrătorii Secției Drumuri Naționale Botoșani au constatat furtul stâlpilor de susținere a plaselor parazăpezi de pe DN 29D, în extravilanul localității Cucuteni, județul Botoșani.

A fost constatată dispariția a 370 de stâlpi metalici de susținere, furtul fiind sesizat Poliției”, a transmis DRDP Iași într-o postare pe pagina de Facebook a Direcției.

Potrivit DRDP Iași, furtul în sine nu reprezintă doar un prejudiciu de natură materială, „ci și un atentat la siguranța participanților la trafic, având în vedere că sectorul menționat este unul predispus la înzăpezire, în caz de ninsori și viscol”.

Print Friendly, PDF & Email