8 noiembrie 2025

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Atenție, șoferi! Limita de viteză pe Calea Victoriei a scăzut la 30 km/oră. Au apărut deja primele indicatoare

Atenție, șoferi! Limita de viteză pe Calea Victoriei a scăzut de la 50 km/h la 30 km/h. Măsura a fost luată  la propunerea Brigăzii Rutiere pentru mai multă siguranță pentru pietoni.
Decizia de a limita viteza de la 50km/h la 30km/h, propusă de Brigada Rutieră, a fost implementată recent prin instalarea de indicatoare rutiere – identificate de miercuri, 9 aprilie, de echipa Străzi pentru Oameni.
Această acțiune a fost cerută în ultimii ani de specialiști, antreprenori și asociații, venind ca urmare a creșterii traficului pietonal în timpul săptămânii, generat de evenimentul Străzi Deschise.
„Și noi am cerut reducerea vitezei, atât în recomandările transmise Primăriei Capitalei pentru evenimentul Străzi Deschise, dar și în raportul Grădina Revoluției”, precizează reprezentanții ONG-ului Străzi pentru Oameni.

Ce e important să se întâmple mai departe?

– Instalarea unui radar fix și prezență constantă a poliției
– Marcaje roșii vizibile pe carosabil, mai ales la intrarea dinspre Piața Victoriei
– Campanii de informare despre beneficiile acestei măsuri.

De ce este important?

– Crește siguranța pietonilor și calitatea vieții rezidenților
– Reduce poluarea fonică
– Scad emisiile de noxe
– Oferă șoferilor mai mult timp de reacție
– Încurajează mobilitatea urbană durabilă.
Print Friendly, PDF & Email