Autostrada A8: Curtea de Apel București a respins contestația și a validat câștigătorul licitației

Danlin XXL rămâne câștigător al contractului pentru sectorul Joseni – Ditrău (14,4 km, prin munți), autostrada A8, deoarece instanța a respins contestația UMB în integralitate. Este primul tronson de autostradă pe care va lucra Danlin, iar acum urmează semnarea contractului de execuție.
Curtea de Apel București a respins luni, 17 noiembrie, contestația depusă și a validat câștigătorul pentru proiectarea și execuția unui lot aferent secțiunii montane II: Miercurea Nirajului – Leghin a Autostrăzii Unirii A8, respectiv lotul 1D Joseni – Ditrău, fiind vorba despre Asocierea Danlin XXL (Leader/România) – Groma Hold – Intertranscom Impex SRL.
„Ca urmare a deciziei Curții de Apel București, pronunțată luni, 17.11.2025, Asocierea căreia Compania Națională de Investiții Rutiere i-a atribuit contractul pentru proiectarea și execuția Lotului Joseni-Ditrău la 1 iulie 2025, rămâne, definitiv, câștigătoare a contractului.Durata contractului va fi de 34 luni, din care 10 luni pentru etapa de proiectare și 24 luni pentru etapa de execuție.

