Autostrada Moldovei A7: Lotul 2 Domnești –Târg (Vrancea) – Răcăciuni (Bacău) a ajuns la un stadiu de execuție de 85%

Autostrada Moldovei A7: Lotul 2 Domnești–Târg (Vrancea) – Răcăciuni (Bacău), în lungime de 38,78 km, a ajuns la stadiul fizic de execuție 85%, transmite Asociația Moldova vrea Autostradă care citează datele furnizate de CESTRIN.
„Continuăm prezentarea imaginilor recente de pe Lotul 2 Domnești–Târg (Vrancea) – Răcăciuni (Bacău), în lungime de 38,78 km, unde stadiul fizic de execuție a ajuns la 85% conform ultimei raportări CESTRIN – un avans semnificativ față de măsurătorile realizate la Dronathonul MVA din septembrie”, transmite Asociația Moldova vrea Autostrada, miercuri, 19 noiembrie, într-o postare pe pagina de Facebook.

Filmarea din dronă evidențiază progresul următoarelor structuri:
Pasajul Superior peste DN2 și CF500 (910 m)
– ambele sensuri asfaltate
– stâlpii de iluminat montați
– montare parapete în curs
– lucrări la rosturi
Podul peste râul Trotuș și DC22 (620,5 m)
– placa de suprabetonare turnată pe ambele sensuri
– margini prefabricate montate
– lucrări în desfășurare la rosturi
Asocierea SPEDITION UMB – SA&PE CONSTRUCT – TEHNOSTRADE are în execuție pe acest lot aproximativ 3100 m liniari de structuri (poduri și pasaje):
– circa 2200 m din beton
– aproape 900 m cu grinzi metalice
Cele două structuri prezentate în imagini reprezintă aproximativ jumătate din totalul structurii proiectate pe Lotul 2 Domnești–Răcăciuni.
Data filmării: 17 noiembrie 2025
Progres raportat: 85% (raportare Cestrin la data filmării)
Autostrada A7 – Focșani – Bacău
Lot 2: Domnești-Târg (Vrancea) – Răcăciuni (Bacău)
Constructor: ASOCIEREA SA&PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB SRL – TEHNOSTRADE SRL

