26 mai 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Bucureștiul va avea un nou centru pentru pacienţii cu boli pulmonare

Foto: Agerpres

Un centru de diagnostic, tratament şi cercetare a tuberculozei va fi construit cu fonduri din PNRR pe terenul unde a funcţionat Pavilionul Zerlendi din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”, printr-o colaborare a acestei unităţi sanitare cu Primăria Sectorului 4, Ministerul Sănătăţii şi Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, a anunţat, miercuri, edilul Daniel Băluţă.

Primarul Sectorului 4 a precizat, într-o conferinţă de presă, că investiţia are o valoare de 72 de milioane de euro, iar centrul va avea 115 paturi.

El a subliniat că, mai ales după pandemia de COVID-19, a devenit o prioritate pentru România creşterea calităţii serviciilor medicale.

La rândul său, managerul Institutului “Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a estimat că lucrările se vor finaliza peste doi ani, urmând să fie organizată o licitaţie publică pentru echipamentele necesare – imagistică, evaluare endobronşică, bloc operator, pentru cazurile care vor necesita intervenţii chirurgicale.

Mahler a evidenţiat că noul spital le va oferi pacienţilor cu tuberculoză sau alte boli pulmonare circuite adecvate.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a menţionat că tuberculoza rămâne o problemă de sănătate publică, iar partea care ţine de diagnosticul precoce şi de educaţie nu trebuie neapărat să se desfăşoare în spital.

Print Friendly, PDF & Email