26 mai 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Câinii ghizi care însoțesc persoanele nevăzătoare vor avea acces fără restricții

Câinii ghizi care însoțesc persoanele nevăzătoare vor avea acces fără restricții, potrivit unei legi adoptate de Parlament. Astfel, patrupedele au voie în mijloace de transport în comun, magazine, instituții publice. 

 

„Filosofia legii votate astăzi, cu unanimitate de voturi, vine din propunerile societății civile și este aceea că persoanele cu dizabilități trebuie să aibă acces la toate drepturile lor în societate, fie că vorbim de cultură și sport, fie de magazine sau transport”, explică deputata USR Oana Țoiu, membru în Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților, potrivit Jurnalul.

Actul normativ modifică Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în sensul acordării de acces liber și gratuit în toate locurile publice, inclusiv în mijloacele de transport în comun, taxiuri și mijloace auto de transport alternativ, pentru câinii-ghizi care însoțesc persoanele cu handicap grav.

Drept urmare, patrupedele vor putea fi alături de stăpâni oriunde au nevoie aceștia.

„Câinii ghizi vor putea fi alături de stăpânii lor acolo unde au nevoie aceștia. Din păcate, în România sunt doar 70 de câini ghizi și e nevoie de doi ani pentru pregătirea unui astfel de câine. Ceea ce s-a votat azi este doar o bucățică, un început pentru ca persoanele cu dizabilități să poată participa pe deplin la toate activitățile societății”, afirmă senatoarea USR Silvia Dinică, membru în Comisia pentru învățământ a Senatului, potrivit Jurnalul.

 

Print Friendly, PDF & Email