5 decembrie 2023

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

„California Suite”, de Neil Simon, producţie a Teatrului Metropolis Bucureşti, ales cel mai bun spectacol la Săptămâna Comediei de la Braşov

Foto: News.ro

„California Suite” de Neil Simon, producţie a Teatrului Metropolis Bucureşti, cu  regia realizat[ de  Andrei Huţuleac, a fost ales cel mai bun spectacol la Săptămâna Comediei de la Braşov, care s-a desfăşurat între 3 şi 9 iulie la Teatrul Sică Alexandrescu, Cinema Astra şi Parcul Central Nicolae Titulescu, potrivit unui comunicat trasmis de News.ro.

Trebuie amintit că programul festivalului de anul acesta a fost împărțit în trei componente distincte: teatru, film şi o secţiune de teatru, concerte şi spectacole în aer liber pentru toată familia. Secţiunea competiţională de teatru a prezentat publicului din Braşov în premieră 6 spectacole venite atât de la teatre de stat, dar şi din zona teatrului independent, care au adus în atenție un umor de bună calitate şi adaptări după texte clasice ale căror valoare şi mesaj sunt de necontestat.

Spectacolele care au putut fi văzute la Săptămâna Comediei au fost aduse de companii de teatru de renume, iar piesele prezentate au fost: „După D’Ale”, Teatrul Bulandra Bucureşti, „Tartuffe sau Impostorul”, Teatrul Mic Bucureşti, „Don Juan”, Teatrul Nottara Bucureşti, „PICASSO vs. EINSTEIN”, Teatrul de Comedie Bucureşti, „Taximetrişti”, Teatrul Apollo 111 Bucureşti, „California Suite”, Teatrul Metropolis Bucureşti.

Spectacolul „Omul zilei” (regia Dan Tudor) al Teatrului Sică Alexandrescu este cel care a încheiat festivalul.

Cei cinci profesionişti în arta dramaturgică ce au format juriul din acest an al secţiunii de teatru din Săptămâna Comediei sunt Maria Zărnescu (teatrolog şi critic de teatru), Alina Epingeac (teatrolog şi critic de teatru), Doru Mareş (scriitor, translator şi cunoscut critic de teatru), Dan Cogălniceanu (actor şi managerul Teatrului Sică Alexandrescu) şi Ioan Big (scriitor, jurnalist şi analist Pop Culture).

În cadrul acestei ediții, juriul a acordat cinci premii:

-Premiul pentru Cel mai bun actor: Şerban Gomoi, pentru Rolul Don Juan din spectacolul omonim, după Molière, regia şi versiunea scenică a textului Cristi Juncu, producţie a Teatrului Nottara Bucureşti;

-Premiul pentru Cea mai bună actriţă: Ana-Bianca Popescu, pentru rolul Dorine din spectacolul „Tartuffe” după Molière, regie, traducere şi adaptare scenică Gelu Colceg, producţie a Teatrului Mic Bucureşti;

-Premiul pentru Cea mai bună regie: Andrei Huţuleac, pentru regia spectacolului „California Suite” de Neil Simon, producţie a Teatrului Metropolis Bucureşti;

-Premiul pentru Cel mai bun spectacol: „California Suite” de Neil Simon, spectacol al Teatrului Metropolis Bucureşti, în regia lui Andrei Huţuleac, cu: Dan Rădulescu, Corina Moise, Nicoleta Hâncu, Sorin Miron şi Ariana Miron Presan;

-Premiul special al juriului: Bogdan Theodor Olteanu şi Adrian Nicolae pentru textul spectacolului prezentat de Apollo111 Bucureşti – „Taximetrişti”, poveste relevantă în teatru şi film deopotrivă.

Print Friendly, PDF & Email