12 decembrie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Când vom călători cu noile trenuri produse de compania poloneză PESA

Sursa: Ziarul Financiar

Vești bune pentru transportul feroviar! Primul tren nou produs de polonezii de la PESA, achiziţionat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), este programat să sosească în România la sfârşitul semestrului I al anului viitor, adică la jumătatea anului 2025. Până la punerea în circulație, trenul va intra în teste în vederea autorizării de circulaţie.

Foto: CFR Călători, Facebook

Producătorul polonez de material rulant PESA va livra primele trenuri în România la jumătatea anului viitor şi va începe procesul de omologare împreună cu Autoritatea Feroviară Română (AFER).

În prima jumătate a anului 2026, trenurile de pasageri vor intra în circulaţie, potrivit oficialilor PESA, citați de Ziarul Financiar.

„Vehiculele oferite Căilor Ferate Române sunt de ultimă generaţie, unităţi multiple electrice fabricate de PESA.
Sunt suma experienţei companiei noastre acu­mulată în producţia de EMU (electrical multiple units – n. red.) de-a lungul anilor şi le oferim şi clienţilor din Polonia, Cehia şi Bulgaria“, au transmis către Ziarul Financiar oficialii PESA.

Contract pentru 62 de rame electrice

Potrivit zf.ro, la începutul anului 2024, compania poloneză PESA a semnat cu Autoritatea pentru Reforma Feroviară (ARF) contractul de achiziţie pentru 62 de rame electrice regionale (RE-R), destinate transportului regional de scurt parcurs, care au fost împărţite pe trei loturi.
În ceea ce privește finanţarea proiectului, banii vor fi asigurați prin Fondul European de Modernizare (FM) 2021-2030, unul dintre instrumentele cheie care contribuie la obiectivele Pactului Ecologic European.
Compania PESA a deschis deja primul birou în Bucureşti şi va înfiinţa centre de service în Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Suceava, centre ce vor începe să funcţioneze în a doua jumătate a anului viitor, potrivit oficialilor companiei citați de Ziarul Financiar.
Print Friendly, PDF & Email