10 martie 2026

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

CFR Călători: “Noaptea Muzeelor la Sate”, sâmbătă, 6 septembrie

Foto: CFR Călători, Facebook

CFR Călători anunță o nouă ediție a evenimentului “Noaptea Muzeelor la Sate”, ce va avea loc sâmbătă, 6 septembrie.

“Odată cu anul 2023, o nouă marcă culturală a fost lansată în România. Aceasta este derivată din cea clasică a „Nopții Muzeelor” și se numește „Noaptea Muzeelor la Sate”.

Ediția din acest an a ”Nopții Muzeelor la Sate” va avea loc în data de 6 septembrie 2025 și va marca o schimbare totală de organizare.

Începând cu anul 2025, această marcă culturală va fi coordonată de către Asociația Da’DeCe, în parteneriat strategic cu Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu și Asociația Centrul Memorial Dr. Gheorghe Telea Bologa din Sibiu”, transmite CFR Călători într-un comunicat publicat pe site-ul său oficial.

Așadar, cei care doresc să descopere frumusețea satelor românești cu CFR Călători, își pot achiziționa biletul de tren direct de pe www.cfrcalatori.ro și astfel ajung aproape de locurile unde tradiția și cultura se întâlnesc cu magia unei nopți speciale.

Programul muzeelor aici: www.noapteamuzeelor-la-sate.ro

Print Friendly, PDF & Email