13 aprilie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Chapeau! Poșta Franceză a lansat un timbru comemorativ pentru a omagia memoria scriitorului și dramaturgului de origine română Eugène Ionesco

Eugène Ionesco, Photo: AFP

Serviciul de Filatelie al Poştei Franceze a lansat joi, 28 martie, un timbru comemorativ în memoria scriitorului şi dramaturgului de origine română Eugène Ionesco, de la a cărui moarte se împlinesc 30 de ani, relatează RADOR.

Timbrele emise de Serviciul de Filatelie al Poștei Franceze sunt în ediție limitată, de 600.000 de exemplare, și au imprimat un portret al scriitorului și dramaturgului de origine română, Eugène Ionesco. Doritorii pot cumpăra aceste timbre începând de joi, 28 martie, din Paris, acolo unde au fost puse în vânzare. Având imprimat un portret al scriitorului, timbrele editate în ediţie limitată, de 600.000 de exemplare, au fost puse de astăzi în vânzare la Paris, mai notează Rador. Eugène Ionesco este unul dintre cei mai mari dramaturgi recunoscuţi la nivelul literaturii universale. Ca și alți scriitori și artiști români, Ionesco s-a stabilit în Franţa în anul 1942, unde şi-a creat întreaga operă, în limba franceză. Printre cele mai cunoscute piese ale lui Eugène Ionesco, jucate în întreaga lume, sunt: „Cântăreaţa cheală”, „Rinocerii”, „Lecţia” şi „Scaunele” – ultima fiind una dintre cele mai cunoscute la nivel mondial. Eugen Ionesco a fost ales membru al Academiei Franceze, devenind astfel primul scriitor de origine română onorat cu această recunoaştere a elitelor culturale şi ştiinţifice ale Franţei.

Despre Eugène Ionesco (născut Ionescu), Vladimir Streinu spunea că ”şi-a construit, în teatrul contemporan, o glorie mondială”.

Ionesco s-a născut la 13/26 noiembrie 1909, la Slatina, mama sa fiind fiica unui inginer francez stabilit în România iar tatăl său, pe care îl chema tot Eugen, era avocat, notează Agerpres.

 

Print Friendly, PDF & Email