Clădirile cu risc seismic a cinci şcoli şi una a Spitalului Filantropia din Craiova vor fi consolidate

Clădirile ce aparțin unor cinci unităţi de învăţământ din municipiul Craiova dar şi o clădire a Spitalului Municipal Filantropia, toate cu risc seismic, vor urma să fie consolidate prin Programul naţional de reabilitare a clădirilor cu risc seismic ridicat.
Potrivit biroul de presă al Primăriei Craiova, cele şase clădiri sunt corpul de clădire C9 al Liceul “Charles Laugier”, corpul C12 al Liceu Tehnologic Transporturi Căi Ferate Craiova, Grădiniţa Căsuţa Fermecată, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto, Liceu Teoretic Henri Coandă – Clădire corp C13, P+2 şi Spitalul Municipal Filantropia, clădire Sp+P+1.
Cele 6 proiecte de reabilitare şi consolidare a acestor clădiri se află pe lista-sinteză a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în cadrul programului naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS), potrivit unui comunicat Agerpres.
Trebuie amintit faptul că în municipiul Craiova, potrivit Planului de Analiză şi Acoperire a Riscurilor aprobat de Consiliul Local, există 245 de construcţiile expertizate tehnic şi încadrate în clasele I, II, III şi IV de risc seismic, majoritatea fiind blocuri de locuinţe încadrate în categoria de risc 3 şi aflate în curs de reabilitare termică.
Craiova, ca şi tot judeţul Dolj, se află în zona a 3-a seismică a unui cutremur cu epicentrul în Vrancea. Potrivit sociologului Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române “Dimitrie Gusti”, potenţialul natural-distructiv al hazardelor naturale nu s-a schimbat de-a lungul veacurilor, nici la scară locală, nici la scară planetară, iar planeta etalează cam aceiaşi vulcani, aceleaşi epicentre seismice, aceleaşi arii inundabile, aceleaşi arii secetoase, cam aceleaşi intervale de revenire etc.