Coaliția de guvernare va discuta și astăzi despre pachetul al doilea de măsuri fiscale. Despre ce taxe și impozite ar putea fi vorba

Coaliția de guvernare se va întâlni, marți, 26 august, de la ora 17:00, pentru a discuta o serie de măsuri care urmează să fie incluse în pachetul 2 de măsuri fiscale.
Guvernul Bolojan își va asuma răspunderea în Parlament pe al doilea pachet de măsuri fiscale cel mai probabil vineri. Așadar, urmează trei zile în care opoziția poate depune moțiune de cenzură. Dacă moțiunea pică, măsurile sunt considerate adoptate de către Parlament.
De asemenea, în cadrul discuțiilor de luni seară au fost propuse o serie de praguri, despre care se va discuta și în ședința de marți. Potrivit Digi24.ro, este vorba despre următoarele trepte:
- 500 lei capital social pentru firmele cu cifra de afaceri de până la 400.000 de lei,
- 5.000 lei pentru acele firme cu cifra de afaceri între 400.000 lei și 7 milioane de lei;
- 90.000 lei capital social pentru firme cu cifra de afaceri de peste 7 milioane de lei.
De asemenea, reforma din Sănătate a fost agreată și reforma pensiilor speciale care presupune și ca magistrații să aibă un venit mai mic, 70% din venitul net și nu brut, pe ultimii cinci ani, și să iasă la pensie la 65 de ani, relatează TVR Plus.
Totuși, sunt încă niște capitole pentru care există mari semne de întrebare, cum ar fi cel legat de tăierea investițiilor, mai ales Anghel Saligny, dar și pachetul fiscal. De asemenea, neclarități există și asupra taxelor pe proprietate, despre care s-a spus că ar putea crește cu 70%, dar nimic concret.
Cât despre privilegii sau desființări/comasări de instituții nu se prea mai vorbește, iar potențiale tăieri ar putea produce efecte pozitive la buget.

