26 mai 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Comedia ”Une Annee Difficile” a deschis Festivalul Filmului Francez în România

Foto: Agerpres

Comedia “Une Annee Difficile” / “Un an dificil”, realizată de Olivier Nakache şi Eric Toledano, autorii filmului “Intouchables” – unul dintre cele mai mari succese de box office din Franţa, a deschis joi seară, la Cinema Elvire Popesco, Festivalul Filmului Francez în România.

Trebuie menționat faptul că pelicula se încadrează în  secţiunea Panorama filmelor anului, care regrupează unele dintre cele mai importante producţii franceze recente, aclamate de critici şi de publicul francez deopotrivă.

Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Nicolas Warnery, a spus la evenimentul de deschidere că pentru ţara sa cinematograful este un instrument major în cooperarea cu România.

“Am să vă spun doar un cuvânt despre această sală de cinema magnifică. Este o sală de întâlnire între cinefili, o sală de întâlnire între mai multe culturi cinematografice. Le mulţumesc celor care au făcut această programare, întregii echipe, celor care au finanţat festivalul, ca şi distribuitorilor care ne vor prezenta filmele. Aş dori pur şi simplu să spun că pentru noi cinematograful este un instrument major în cooperarea româno-franceză, pe care dorim să o continuăm”, a spus Warnery, potrivit unui comunicat Agerpres.

Directorul Institutului Francez, Julien Chiappone-Lucchesi, a evidenţiat că această primă seară a festivalului este una specială, institutul aniversând o sută de ani de existenţă în România.

El a vorbit despre programul ediţiei, care reflectă “vitalitatea inovaţiei în experimentarea cinematografică”, în filmele realizate tinerele talente ale cinematografului francez.

“Pentru că cinematograful este şi reflectarea vitalităţii societăţii şi de aceea suntem extrem de fericiţi că acest festival care începe astăzi, aici şi că suntem alături de voi”, a punctat Julien Chiappone-Lucchesi.

Aflat la cea de-a XXVIII-a ediţie, evenimentul, care reuneşte filme din selecţiile de la Cannes, Berlin, Locarno, Veneţia, Toronto şi Annecy, se va desfăşura în perioada 21 – 31 martie, la Bucureşti şi alte 12 oraşe din ţară.

Peste 100 de proiecţii de film se vor vedea  în cinematografe şi spaţii culturale alternative din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Arad, Braşov, Brăila, Constanţa, Craiova, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Târgu Mureş, au informat, miercuri, organizatorii.

Proiecţiile din Bucureşti vor avea loc la Cinema Elvire Popesco, unde vor fi prezentate, în aceeaşi secţiune cu filmul din deschidere, “Le Proces Goldman” – dramatizarea extrem de metodică a lui Cedric Kahn a procesului din 1976 al radicalului Pierre Goldman şi “Le Livre des solutions”/”Cartea cu soluţii”, ambele selecţionate anul trecut la Cannes în Quinzaine des Cineastes.

Print Friendly, PDF & Email