26 mai 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Constructorul unui bloc din Constanţa, amendat de Garda de Mediu cu peste 67.000 de lei

Constructorul unui bloc din Constanţa a fost amendat de Garda de Mediu cu peste 67.000 de lei, pentru că în şantier erau depozitate deşeuri, atât provenite din construcţii, cât şi din cele reciclabile, potrivit news.ro.

Garda de Mediu a anunţat, luni, că a fost control un şantier din zona străzii Eliberării din municipiul Constanţa unde este realizat un proiect imobiliar D+P+11 etaje.

“În incinta organizării de şantier zac pe sol mormane de deşeuri din construcţii (pământ, spărtură BCA), amestecate cu deşeuri reciclabile din plastic, carton, lemn, etc. Constructorul nu a amenajat spaţii dotate cu containere pentru colectarea separată a deşeurilor, nu a ţinut evidenţa deşeurilor generate şi nu a luat măsuri privind transportul, valorificarea sau eliminarea deşeurilor către societăţi autorizate”, a transmis Garda de Mediu Constanţa.

Societatea respectivă a primit două amenzi, în valoare totală de 67.500 de lei.

Print Friendly, PDF & Email