Controale la Registrul Auto Român după ce o mașină electrică mică a luat foc în mers

Tragedia produsă săptămâna trecută în Capitală, când o mașină electrică de mici dimensiuni a luat foc în mers, a declanșat un val de controale și verificări la nivel național. Reamintim că o femeie aflată pe bancheta din spate și-a pierdut viața, iar soțul ei a suferit arsuri grave, reușind să se salveze în ultimul moment din vehiculul cuprins de flăcări.
Autoturismul implicat face parte din categoria cvadriciclurilor electrice – vehicule încadrate legal drept „scutere electrice închise”, care pot fi conduse fără permis de conducere. În funcție de model, acestea pot atinge viteze cuprinse între aproximativ 45 și 90 km/h, fiind promovate ca soluții urbane accesibile și economice, notează Radio România București FM.
Control la Registrul Auto Român
În urma incidentului, ministrul Transporturilor a trimis Corpul de Control la Registrul Auto Român (RAR), pentru a verifica modul în care aceste vehicule au fost omologate și înmatriculate. Autoritățile vor analiza dacă procedurile tehnice au fost respectate și dacă normele de siguranță aplicabile acestei categorii de vehicule au fost implementate corespunzător.
Raportul verificărilor este așteptat în următoarele săptămâni și ar putea conduce la modificări legislative sau la introducerea unor cerințe suplimentare de siguranță pentru utilizatorii acestor mijloace de transport.
Model retras de pe piață
Între timp, cea mai mare platformă online de vânzări din România a decis retragerea de la comercializare a modelului implicat în accident. Măsura a fost luată la câteva zile după producerea tragediei, în contextul îngrijorărilor legate de siguranța acestor vehicule.
În paralel, ancheta penală continuă pentru a stabili circumstanțele exacte în care mașina a luat foc. Specialiștii urmează să stabilească dacă incendiul a fost provocat de o defecțiune tehnică, o problemă a bateriei sau de alți factori.
Cazul readuce în discuție reglementarea și controlul cvadriciclurilor electrice, un segment aflat în plină expansiune, dar care ridică semne de întrebare în privința standardelor de siguranță și a responsabilităților legale, mai notează Radio România București FM.

