16 octombrie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Curtea de Conturi ia la bani mărunți suma plătită de Primăria Capitalei pe avocați: 4 milioane de euro

 

Curtea de Conturi a informat Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) că, în cadrul misiunii de audit financiar începută pe 4 martie la Primăria Municipiului București (PMB), va verifica cheltuielile Municipalității conduse de către Nicușor Dan cu asistența juridică, relatează Radio România București FM. 

„FACIAS a fost prima organizație care a semnalat cheltuielile uriașe ale primăriei conduse de Nicușor Dan cu asistența juridică, în condițiile în care Primăria Capitalei are 62 de juriști angajați”, se spune într-un comunicat de presă al asociației.

Potrivit FACIAS, suma cheltuită de Primăria Municipiului București anul trecut, pe serviciile avocaților, este de 17.876.228.84 lei, adică circa 3,5 milioane de euro.

Edilul Nicușor Dan recunoaște că Municipalitatea are, în continuare, foarte multe litigii noi și contracte cu nu mai puțin de șase case de avocatură, dar spune că procesele Primăriei merg bine.

„Pe situația litigiilor, avem, în continuare, cam 5.000 de litigii noi pe an. Cred că există un management rezonabil, la nivelul Direcției Juridice.

Avem acord cadru cu șase case de avocatură, care preiau dosarele cele mai importante. Avem ședințe periodice pe aceste dosare importante și am început să nu mai pierdem.

Dar avem de plătit din urmă. De exemplu, procesul cu Facultatea de Drept, pe acel teren de 7.000 de metri pătrați, cred că are, pe Bulevardul Poligrafiei, tot plătim. Eu cred că procesul ăla nu trebuia să fie pierdut, da’ s-a pierdut și tot plătim. Cred că am plătit 25 de milioane pe trei ani sau ceva de genul ăsta”, a declarat primarul Nicușor Dan, potrivit Radio România București FM. 

Print Friendly, PDF & Email