14 iunie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Deși „vrem o țară ca afară”, prezența la VOT la alegerile din 9 iunie a fost puțin peste 50%. Care este explicația

 

Deși „vrem o țară ca afară” și criticăm orice, oricând, oricum, când vine vorba despre exercitarea dreptului fundamental, votul, puțini români se duc la urne. Prezența la vot la nivel național, la alegerile locale, din 9 iunie, a fost puțin peste 50%. Care este explicația? Să fie vorba de indiferență sau de altceva?

 

Doar jumătate dintre românii cu drept de vot și-au exprimat prin vot preferința pentru primari, președinți de consilii județene, consilieri locali și județeni, duminică, 9 iunie. Datele Biroului Electoral Central (BEC) arată că numărul alegătorilor de la orașe (urban) a fost de 4.408.471 iar numărul celor din rural a fost de 4.634.720. Cifrele par destul de interesante. Care să fie explicația? Să nu fie românii interesați să-și voteze „gospodarii” sau să fie altceva?

Date: BEC

Adevărul este întotdeauna la mijloc, astfel că nu se poate generaliza. Cert este că, în unele zone, alegătorii au fost puși pe drumuri din cauza ambiguității în ceea ce privește secțiile de votare.

De pildă, în Sectorul 4 al Capitalei, acolo unde a câștigat detașat actualul primar, Daniel Băluță, una dintre principalele instituții în care se vota de fiecare dată era Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Cartierul Tineretului.

Alegătorii care s-au prezentat la vot la Colegiul Șincai au avut însă o mare surpriză nu tocmai plăcută. Un afiș semnat de primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, anunța secții de votare în cartier, în funcție de adresele de domiciliu. Așadar, cetățenii – MULȚI BĂTRÂNI – erau obligați să-și caute secția de votare pe afișul scris cu litere de o șchioapă și apoi să se ducă prin caniculă, să caute secția de votare anunțată pe afiș.

Firește că mulți oameni în vârstă, care abia ajunseseră la Colegiul Șincai, au renunțat să mai voteze. De altfel, majoritatea s-a întors acasă fără să-și mai exercite dreptul fundamental, garantat de Constituția României.

Întrebarea majorității: de ce nu s-au lipit astfel de afișe la intrările în bloc, cu 2-3 zile înainte de 9 iunie, pentru ca oamenii să nu mai meargă degeaba la secțiile de votare unde, brusc, nu s-a mai putut vota fără nicio explicație?

De ce nu s-a anunțat? Să fie neștiință sau rea intenție? Indiferent de răspuns, această „strategie” pare că a funcționat cel puțin pentru Sectorul 4, unde prezența la vot a fost foarte redusă.

„Bucureștenii nu s-au pierdut cu FIREA…”

Una dintre glumele electorale ale acestor alegeri se referă la câștigul detașat al primarului Nicușor Dan în fața Gabrielei Firea, candidatul PSD.

Așadar, „bucureștenii nu s-au pierdut cu FIREA” și au votat, în proporție de aproape 47% cu Nicușor Dan, potrivit datelor parțiale furnizate de AEP.

Potrivit rezultatelor parțiale la alegerile locale din București, anunțate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP): Nicușor Dan, actualul primar al Capitalei, a câștigat cu 46,88% iar Gabriela Firea, candidatul PSD, are 22,33%.

Clasamentul candidaților potrivit datelor AEP:

Conform rezultatelor parţiale publicate pe site-ul AEP, după numărarea voturilor din 1.021 de secţii din Capitală, situaţia este următoarea: Nicuşor Dan (independent, susţinut de ADU) – 262.349 de voturi (46,88%); Gabriela Firea (PSD) – 124.949 de voturi (22,33%); Cristian Popescu Piedone (PUSL) – 90.512 voturi (16,17%);  Sebastian Burduja (PNL) – 42.189 de voturi (7,54%);  Mihai Enache (AUR) – 17.124 de voturi (3,06%); Diana Şoşoacă (S.O.S. România) – 14.495 de voturi (2,59%);  Alexandru Pânişoară (PER) – 3.043 de voturi (0,54%);  Constantin-Titian Filip (independent) – 2.618 voturi (0,47%); Dorin Iacob (Alternativa Dreaptă) – 2.343 de voturi (0,42%).

Rezultate parțiale Sectorul 1

Alegerile locale din Sectorul 1 al Capitalei au oferit ceva mai multă emoție atât alegătorilor, cât și candidaților. Astfel, potrivit datelor încărcate pe site-ul AEP, primarul în funcţie Clotilde Armand (candidatul Alianţei Dreapta Unită), ar fi obţinut 35,73% (23.850 voturi). La diferență destul de mică, dar peste actualul primar, este candidatul alianței PSD-PNL, respectiv George Tuță, cu 36,44% (24.323 de voturi).

Datele AEP de la ora 12:00 arată următoarele rezultate la alegerile pentru funcția de primar al Sectorul 1:

  • George Tuţă (Alianţa electorală PSD – PNL) – 36,44% (24.323 de voturi)
  • Clotilde Armand (Alianţa Dreapta Unită) – 35,73% (23.850 voturi)
  • Daniel Tudorache (independent) – 7,57% (5.056 voturi)
  • Ramona Ioana Bruynseels (Alianţa pentru Unirea Românilor) – 7,25% (4.838 de voturi)
  • Liviu Negoiţă (PUSL) – 7,17% (4.789 voturi)
  • Iulian Hatmanu (REPER) – 2,99% (1.997 voturi)
  • Dan Podaru (PER) – 1,32% (883 voturi)
  • Florin-Mircea Andrei (Partidul Alternativa Dreaptă) – 1,26% (841 voturi)
  • Florin Ghidănac (Blocul Suveranist Român) – 0,25% (170 voturi)

Potrivit acestei raportări, diferența dintre George Tuță și Clotilde Armand este de 473 de voturi.

Rezultate parțiale Sectorul 2

Unul dintre cele mai criticate Sectoare ale Capitalei, Sectorul 2, va avea un nou primar, conform datelor parțiale furnizate de AEP. Învingător este Rareş Hopincă (candidatul Alianţei electorale PSD – PNL) care a câștigat detașat în favoarea lui Radu Mihaiu.

Potrivit datelor centralizate din 166 de secţii de votare (până la ora 12:00), postate pe site-ul AEP, Rareş Hopincă a obţinut 43,78% din voturi (42.838 voturi).

Principalul său contracandidat – Radu Nicolae-Mihaiu (candidatul Alianţei Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei) – a obţinut 42,01% din voturi (41.110 voturi).

Tot pe podium, dar pe locul al treilea în Sectorul 2 s-a clasat candidatul SOS România – Iolanda Luminiţa Bughiu, care a obţinut 8,24% din voturi (8.060 voturi).

Situaţia în Sectorul 2, după încărcarea voturilor din 166 de secţii, se prezintă astfel: Rareş Hopincă (candidatul PSD – PNL) – 43,78% (42.838 de voturi) Radu Nicolae-Mihaiu (Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei) – 42,01% (41.110 de voturi) Iolanda Luminiţa Bughiu (SOS România) – 8,24% (8.060 de voturi) Andrei Gabriel Golgoţiu (REPER) – 5,98% (5.849 de voturi).

În Sectorul 2, prezenţa la vot la închiderea urnelor (22,00) a fost de 42,17%, arată datele BEC.

Rezultate parțiale Sectorul 3

Actualul primar al Sectorului 3, Robert Negoiță, a câștigat un nou mandat de primar,  cu un procent de 54,18%, potrivit datelor încărcate pe site-ul AEP. Lucian Judele, principalul contracandidat al lui Negoiță, a obținut un procent de numai 20,38%.

Clasamentul potrivit datelor furnizate de AEP:

  • Robert Negoiță (Alianța electorală PNL – PSD) – 54,18% (71.044 de voturi)
  • Lucian Judele (Alianța Dreapta Unită) – 20,38% (26.729 de voturi)
  • Ana Ciceală (candidat independent) – 16,06% (21.057 de voturi)
  • Alexandru Marco Niță (Alianța pentru Unirea Românilor) – 4,79% (6.287 de voturi)
  • Paul Gheorghe (SOS România) – 2,48% (3.253 de voturi)
  • Vasile Negrilă (PUSL) – 2,10% (2.757 de voturi).

Diferența dintre Negoiță și Judele a fost una zdrobitoare, respectiv 44.315 de voturi în favoarea actualului primar.

Rezultate parțiale Sectorul 4

Daniel Băluță, candidat al Alianței electorale PSD PNL, a câștigat detașat un nou mandat de primar al Sectorului 4 din Capitală, potrivit datelor Autorității Electorale Permanente.

Primarul Sectorului 4 a obținut 60,77% din voturi (63.020 voturi). Pe locul al doilea se află Paul Ene, candidat din partea Alianței Dreapta Unită (ADU), care a obținut doar 19,20% din voturi, potrivit datelor parțiale furnizate de AEP.

Așadar, în urma centralizării a 170 de secții, situația în Sectorul 4 se prezintă astfel:

  • Daniel Băluță (Alianța electorală PSD PNL) – 60,77% (63.020 voturi)
  • Paul Ene (Alianța Dreapta Unită) – 19,20% (19.907 voturi)
  • Matei Ștefănescu (Alianța pentru Unirea Românilor) – 7,07% (7.330 voturi)
  • Cătălin Teniță (REPER) – 6,26% (6.490 voturi)
  • Luana Târziu (S.O.S. România) – 3,15% (3.266 voturi)
  • Simion Dan Călina (PRM) – 2,05% (2.125 voturi)
  • Mariana Daniela Manole (Partidul Dreptate și Respect în Europa pentru Toți) – 1,51% (1.570 voturi).

Amintim că, în Sectorul 4, prezența la vot la închiderea urnelor (22,00) a fost de numai 43,35%.

Rezultate parțiale Sectorul 5

Vlad Popescu Piedone (candidatul din partea partidului PUSL) este câștigătorul funcției de primar al Sectorului 5 din București, potrivit rezultatelor parțiale transmise de către Autoritatea Electorală Permanentă.

Până la ora 12:00, conform datelor centralizate din 189 de secții de votare, diferența între Vlad-Piedone Popescu și candidatul de pe poziția II, Alexandru Paul Dimitriu, a fost una foarte mare. Așadar, este greu de crezut că vor fi răsturnări de situații în acest caz.

Clasamentul candidaților Sectorului 5, potrivit datelor parțiale AEP:

  • Vlad Popescu Piedone (Partidul Umanist Social – Liberal) – 43,79% (41.128 de voturi)
  • Alexandru Paul Dimitriu (Alianța Dreapta Unită) – 21,65% (20.334 de voturi)
  • Nicolae Vigheciu (Alianța electorală PNL – PSD) – 16,63% (15.625 de voturi)
  • Lidia Tudor Vadim (Alianța pentru Unirea Românilor) – 6,59% (6.193 de voturi)
  • Marian Daniel Vanghelie (independent) – 4,82% (4.524 voturi de voturi)
  • Adrian Savel Albu (Reînnoim Proiectul European al României) – 2,75% (2.587 de voturi)
  • Dan Ștefănel Marin (Partidul S.O.S.) – 1,91% (1.793 de voturi)
  • Rafael Mario Ilie (Mișcarea România Suverană) – 0,82% (774 de voturi)
  • Mirel Constantin State (Partidul România Mare) – 0,62% (579 de voturi)
  • Dan Michael Ujeuca (Partidul Social Democrat Unit) – 0,42% (394 de voturi)

Rezultate parțiale Sectorul 6

Sectorul 6 al Capitalei este și sectorul unde s-a înregistrat cea mai mare diferență dintre locul 1 și locul 2 la alegerile locale din 9 iunie.  Actualul primar Ciprian Ciucu (candidatul PSD – PNL) a câştigat detaşat un nou mandat de primari, potrivit rezultatelor parţiale prezentate azi de AEP și citate de Agerpres.

În urma centralizării datelor din cele 210 secţii de votare (până la ora 09:00), liberalul Ciprian Ciucu a fost votat de aproape 90 de mii de bucureșteni din Sectorul 6.

Clasamentul AEP pentru Sectorul 6:

  • Ciprian Ciucu (Alianţa electorală PNL – PSD) – 73,08% (89.570 de voturi)
  • Mihaela Ştefan (Alianţa Dreapta Unită) – 11,32% (13.871 voturi)
  • Monica Iagăr (Alianţa pentru Unirea Românilor) – 5,99% (7.337 voturi)
  • Cristina Bordianu (REPER) – 2,21% (2.712 voturi)
  • Bogdan Pintileasa (PUSL) – 1,97% (2.420 voturi)
  • Daniel Tulugea (SOS România) – 1,96% (2.408 voturi)
  • Valentin Florea (independent) – 1,73% (2.120 voturi)
  • Constantin Oprea (PRM) – 0,70% (855 voturi)
  • Alexandru Gâdiuţă (Dreptate şi Respect în Europa pentru Toţi) – 0,59% (721 voturi)
  • Valentin Licxandru (Alternativa Dreaptă) – 0,45% (553 voturi).

Cât privește prezența la vot, în Sectorul 6, cetățenii pare că au fost m ai dornici să-și exprime preferințele politice astfel că prezența la vot a fost de 44,12%. Reamintim că, în total, în București, prezența la urne a fost de 41,28%.

Rezultate parțiale pentru CGMB

Lupta pentru Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a fost una destul de strânsă între PSD și ADU, potrivit datelor parțiale publicate de AEP.

Până la ora 10:00, au fost numărate voturile din 1.021 de secții  de votare de pe raza municipiului Bucureşti, rezultatele parțiale arătând că PSD şi Alianţa Dreapta Unită sunt aproape la egalitate.

Potrivit datelor AEP, noul CGMB va fi alcătuit din:

  • Partidul Social Democrat – 27% (148.760 voturi)
  • Alianţa Dreapta Unită – 26,55% (146.248 voturi)
  • Partidul Naţional Liberal – 12,41% (68.354 voturi)
  • PUSL – 10,11% (55.715 voturi)
  • Alianţa pentru Unirea Românilor – 8,22% (45.304 voturi)
  • REPER – 6,98% (38.469 voturi)
  • SOS România – 4,21% (23.213 voturi)
  • PER – 2,65% (14.612 voturi)
  • Alternativa Dreaptă – 1,86 (10.225 voturi).

În ceea ce privește alegerile locale în restul țării, în funcție de datele furnizate până la ora 14:00, harta este colorată în funcție de culorile partidului câștigător din fiecare localitate. Nuanțele de culoare (închis-deschis) arată diferența dintre procentul obținut de câștigător și următorul clasat. Mai exact, nuanța arată dacă primul clasat a câștigat detașat sau nu și cu câte procente.

Sursa: Hotnews

Tot duminică, românii și-au ales reprezentanții în Parlamentul European, alegeri europarlamentare având loc în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene în acest sfârșit de săptămână.

Parlamentul European este unicul organism al UE ales direct de cetățeni, fiind format din 720 de europarlamentari, reprezentanți ai celor 450 de milioane de cetățeni ai UE. România va avea 33 de reprezentanți în Parlamentul European.

Print Friendly, PDF & Email