Expoziţie dedicată lui Horia Bernea, vernisată la galeria Kohta din Helsinki
Expoziţia retrospectivă numită „Horia Bernea: Pictor al demodernităţii” va fi găzduită la Helsinki, în perioada 10 august-1 octombrie, de cunoscuta galerie de artă finlandeză Kohta. Vernisajul este programat în capitala finlandeză în data de 9 august, de la ora 18.00, în prezenţa curatorului şi criticului de artă Mihnea Mircan, invitat de ICR Stockholm, potrivit unui comunicat News.ro.
De asemenea, în data de 27 septembrie va avea loc un al doilea eveniment, la care va fi invitată Magda Radu, curator şi istoric de artă, care va prezenta publicului finlandez semnificaţia artei lui Horia Bernea în spaţiul românesc şi european. Proiectul reprezintă rezultatul unei colaborări între Horia Bernea Estate, Galeria de artă Ivan din Bucureşti şi Galeria Kohta, fiind posibil cu sprijinul ICR Stockholm şi al Ambasadei României în Republica Finlanda. Această expoziţie va include în jur de 30 de tablouri din serii cheie, printre care „Grafice de producţie”, „Entităţi”, „Prapori” şi „Coloane”, precum şi schiţe şi documentaţie fotografică a expoziţiilor de la Muzeul Ţăranului Român, realizată de fotograful Iosif Király. Operele au fost selectate de Galeria Kohta, în colaborare cu Galeria Ivan şi cu istoricul de artă Anca Oroveanu.
Scopul expoziţiei este de a prezenta publicului finlandez şi internaţional, la o distanță de peste 20 de ani de la moartea prematură a pictorului român Horia Bernea (1938-2000), opera sa diversă, lipsită de compromisuri şi plină de semnificaţii. Arta lui Bernea, pictor asociat atât cu modernismul, cât şi cu anti sau contra-modernismul rămâne relevantă pentru publicul contemporan. Conceptul „demodernizare” defineşte, aşadar, nevoia de a găsi noi căi de progres care să nu se bazeze pe ideea de creştere şi dezvoltare continuă, ci care să fie un proces ce ia în considerare atât raţionalul, cât şi spiritualul.
Horia Bernea (1938-2000) este considerat în România un artist cheie al perioadei postbelice. A debutat public în ipostaza de pictor în anul 1965, la Cenaclul Tineretului al Uniunii Artiştilor Plastici. A fost membru al grupului de la Poiana Mărului, membru al grupului “Prolog”, a lucrat în taberele de creaţie de la Văratec şi Tescani, apoi la Paris şi în sudul Franţei, în Provence. Opera lui Bernea conceptualizează direcţiile spirituale ale picturii româneşti şi reuşeşte să îmbine modernitatea şi tradiţia, abstractul şi figurativul. Lucrările sale au fost prezentate, printre altele, în expoziţii la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (Bucureşti), Muzeul Naţional de Artă (Bucureşti), la Centre Pompidou (Paris), Richard Demarco Gallery (Edinburgh), la Bienala de Artă de la Viena, Bienala Art Encounters 2015 (Timişoara) şi la Pavilionul României la Bienala de la Veneţia.
Magda Radu este istoric de artă, fondatoarea şi curatoarea spaţiului de artă independent Salonul de proiecte, înfiinţat la Bucureşti în 2011, un program axat pe producţia de noi lucrări de artă, publicaţii şi platforme discursive. În cadrul acestui program, Magda Radu a curatoriat numeroase expoziţii dedicate unor artişti precum Banu Cennetoglu, Daniel Knorr, Ciprian Mureşan şi Ioana Nemeş. A fost curator pentru participarea românească la cea de-a 57-a ediţie a Bienalei de la Veneţia în 2017 cu proiectul “Geta Brătescu – Apariţii”. A editat volumul „Horia Bernea – Caiete / Notebooks 1969-1976” publicat în 2016 la editura MNAC.