11 februarie 2025

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Finanțare europeană pentru studiul de fezabilitate al Autostrăzii A13 Brașov – Bacău

Foto: Autostrada A13, Brașov – Bacău, CNIR, Facebook

Compania Națională de Investiții Rutiere S.A. a elaborat și depus, joi, 31 ianuarie, aplicația de Finanțare pentru proiectul „Elaborare studiu de fezabilitate autostrada Brașov-Bacău”, în vederea obținerii finanțării nerambursabile în cadrul Programului Transport 2021-2027, Prioritatea 1 – Îmbunătățirea conectivității primare rutiere, Obiectiv Specific RSO 3.1 Dezvoltarea unei rețele TEN-T, reziliente la schimbările climatice, inteligente, sigure, durabile și intermodale, informează CNIR într-un comunicat de presă postat pe pagina de Facebook a companiei.

Obiectivul proiectului îl constituie realizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Brașov-Bacău, inclusiv activități conexe, precum realizarea auditului de siguranță rutieră.
Solicitarea de finanțare a fost depusă la Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru o valoare totală estimată de 97.082.000,32 lei (inclusiv TVA), din care contribuția Uniunii Europene din FEDR este de 32.653.387,89 lei, reprezentând 40% din valoarea eligibilă a acestuia, diferența de 64.428.612,43 lei reprezentând contribuția de la Bugetul de Stat al României (compusă din cota de 60% din valoarea eligibilă, precum și TVA). Contractul de finanțare pentru acest proiect va putea fi semnat ulterior parcurgerii etapelor de evaluare si selecție, în conformitate cu prevederile Ghidului Solicitantului pentru Programul Transport (PT 2021 – 2027).

Contractul pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate

Contractul pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate al Autostrăzii Brașov-Bacău are valoare de 81 milioane lei și o durată de 24 de luni, calculată de la data începerii activităților, septembrie 2024. Prestatorul – Consitrans S.R.L.- este mobilizat cu cinci utilaje pentru realizarea forajelor geotehnice în județul Covasna, în zona orașului Târgu Secuiesc și a realizat peste 3000 de metri liniari de foraje.

Studiul de fezabilitate include: Studiu și Proiect Geotehnic, Studiu Topografic, Studiu Arheologic, Documentație de Mediu (Acord de Mediu). Studiul de fezabilitate este necesar pentru stabilirea traseului final al viitoarei autostrăzi și a costului estimat pentru etapa ulterioară de proiectare și execuție.

Sectorul Brașov-Bacău (162 km) al Autostrăzii A13 se va conecta cu viitoarea Autostrada Sibiu-Făgăraș-Brașov printr-un nod de mare viteză în zona localității Codlea, iar în zona Bacăului, la Răcăciuni cu Autostrada Moldovei -A 7. Proiectul face parte din coridorul de conectivitate ,,Carpatia” și este inclus în Planul Investițional al României 2021-2030, mai transmite CNIR în comunicatul publicat pe pagina de Facebook a instituției.

Print Friendly, PDF & Email