11 mai 2026

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

FOTO: Tunelurile de pe A1 Margina – Holdea încep să prindă formă

Foto: DRDP Timișoara, Facebook

Echipele UMB și Euro Asfalt înaintează cu străpungerea tunelurilor de pe lotul de autostradă A1 Margina – Holdea, anunță Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.

“Ambele galerii ale primului tunel (cel scurt) se construiesc exclusiv prin forare – ”noua metodă austriacă NATM”. Pentru tunelul al 2-lea, cel lung de aproape 2 km, se combină forarea cu tehnologia ”cut and cover”.

Această metodă presupune realizarea tunelului în săpătură deschisă, urmând ca excavațiile să se desfășoare sub incinta ecranelor de piloți și plăcii de deasupra, executată de la suprafață. După evacuarea materialului din incinta creată, se realizează ”cămășuiala” tunelului, la fel ca la cel executat prin forare”, transmite DRDP Timișoara într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Lucrări la structura de rezistență

Foto: DRDP Timișoara, Facebook

Potrivit DRDP Timișoara, la galeria tunelului 1, străpunsă la finele lunii iulie, au început lucrările de realizare a structurii de rezistență (”cămășuiala” tunelului).

La cea de-a doua galerie a tunelului 1 s-au forat peste 220 metri, în această toamnă urmând să fie străpunsă.

La tunelul al doilea, pe sectorul ”cut and cover”, sunt în curs de realizare ecranele de piloți și placa sub care se vor executa excavațiile pentru tunel.

În ceea ce privește realizarea tunelului prin forare, dinspre zona ”cut and cover”, au fost demarate lucrările de intrare în subteran.

Foto: DRDP Timișoara, Facebook

“Pentru prima ieșire din tunelul 2 a fost finalizat portalul în lungime de 234 metri și au început lucrările de evacuare a materialului de sub acesta.

Pentru cealaltă galerie, unde portalul este mai scurt, au fost demarate lucrările de intrare în subteran.

În paralel, antreprenorul desfășoară activități pe întreg traseul autostrăzii, fiind în curs de execuție lucrări de terasamente, scurgerea apelor, podețe, precum și la pasajele de traversare a văilor și a căii ferate de pe traseu”, se mai precizează în postarea DRDP Timișoara.

Print Friendly, PDF & Email