9 martie 2026

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

FPIOR: solicităm urgent consultarea tehnică  a industriei ospitalității. Modificările Legii 307 pot bloca sectorul HoReCa

Ilustrație generată de AI

 Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FIOPR) anunță că a transmis oficial către Cancelaria Prim-Ministrului și către alte instituții guvernamentale o solicitare de revizuire și consultare reală privind proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

Industria cere echilibru între siguranță și sustenabilitate economică

FPIOR susține fără echivoc necesitatea respectării normelor de securitate la incendiu și adoptarea unor măsuri care cresc efectiv siguranța clienților și angajaților. În același timp, forma actuală a proiectului introduce o abordare punitivă și disproporționată, cu efecte ce pot îngropa industria ospitalității, transmite organizația într-un comunicat de presă remis GS News.

„Într-un sector deja fragilizat de șocuri succesive — de la schimbări legislative și pandemie până la creșteri accelerate de costuri — suspendările administrative rapide pot echivala, în practică, cu falimentul unor operatori, chiar și în absența unui pericol real și iminent”, explică președintele FIOPR, Valentin Șoneriu.

„Vreau să clarificăm: nu cerem tratament preferențial sau un mediu nesigur pentru clienții noștri, personal cred că suntem într-un punct în care ne cerem dreptul la supraviețuire. Pedepsirea exagerată și nejustificată a mediului de afaceri din industria ospitalității nu aduce mai multă siguranță.

Dimpotrivă, va avea drept consecință pe termen lung eliminarea competitivității și a inovării în domeniul HoReCa. Practic, vom fi martorii unei industrii “de lanț”, în care calitatea serviciilor, experienței și preparatelor va cădea pe plan secund, devenind prioritară eficientizarea costurilor”, precizează Alexandru Costea, vicepreședinte FPIOR – responsabil ISU.

Riscuri majore pentru industria ospitalității

Totodată, analiza FPIOR indică o serie de vulnerabilități semnificative în forma actuală a proiectului, care pot genera efecte economice disproporționate și blocaje operaționale în HoReCa.

Suspendările abuzive și lipsa avertismentului

Printre cele mai sensibile prevederi se numără posibilitatea suspendării autorizațiilor indiferent de gravitatea deficiențelor constatate, fără demonstrarea unui pericol real și iminent.

Federația subliniază necesitatea aplicării explicite a principiului proporționalității și a introducerii unor termene de remediere pentru abaterile minore, astfel încât măsura suspendării să rămână una excepțională.

De asemenea, permiterea suspendării activității pentru neprezentarea documentelor la momentul controlului, chiar dacă acestea există în arhiva autorității, ar trebui modificată astfel încât să includă uni termen rezonabil — de exemplu, 10 zile — pentru prezentare și verificare internă înainte de aplicarea unei sancțiuni cu impact major.

Pe de altă parte, procedura de ridicare a suspendării este excesiv de birocratică. Termenul de până la 5 zile lucrătoare este incompatibil cu realitatea economică a HoReCa.

Totodată, eliminarea avertismentului și lipsa efectului suspensiv al plângerii transformă controlul într-o sancțiune cu impact economic imediat. FPIOR solicită redeschiderea imediată după remediere, pe baza asumării operatorului și a certificării tehnice, cu verificare ulterioară și menținerea avertismentului pentru abaterile fără risc real și suspendarea executării până la soluționarea definitivă, cu excepția pericolului iminent demonstrat.

Expunerea publică extinsă poate duce la hărțuire

Un alt punct critic îl reprezintă expunerea publică extinsă a operatorilor. Publicarea listelor detaliate cu unități autorizate poate deschide calea unor acțiuni de hărțuire sau sesizări nefondate.

FPIOR susține limitarea informațiilor publice la statutul autorizației și instituirea unui acces controlat la datele detaliate. În ceea ce privește utilizarea înregistrărilor video și audio, FPIOR subliniază necesitatea unor reguli clare de acces și utilizare, în deplin acord cu principiile protecției datelor și cu garanții procedurale adecvate.

Adaptarea măsurilor în funcție de nivelul operatorului și al locației

Cerințele propuseîn OUG  pot deveni dificil de aplicat pentru IMM-uri dacă nu sunt calibrate în funcție de tipul locației, capacitate și nivelul real de risc. FPIOR consideră absolut necesară o abordare diferențiată și realistă pentru operatorii mici și mijlocii.

Solicitările ferme ale industriei

„Reiterăm: industria ospitalității nu solicită relaxarea standardelor de siguranță. Solicităm echilibru, prevenție și parteneriat real. Siguranța publică se construiește prin colaborare, educație și conformare asistată, nu prin mecanisme automate de închidere și expunere”, mai spune Valentin Șoneriu.

„Ne dorim funcționalitate și colaborare reală, motiv pentru care am identificat și câteva direcții din proiect care merită valorificate precum menținerea posibilității aplicării avertismentului atunci când măsurile sunt realizate, continuarea digitalizării documentației cu acceptarea formatului electronic și reducerea termenelor de autorizare. Avem nevoie, în schimb, de deschidere din partea reprezentanților oficiali”, mai transmite vicepreședinte FPIOR.

Mai mult decât atât, FPIOR solicită o întâlnire urgentă  a autorităților cu FPIOR și celelalte organizații relevante din industria pentru o consultare tehnică, astfel încât obiectivul legitim al protecției vieții să fie atins fără a produce efecte economice disproporționate și fără a stimula economia gri.

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România este organizația patronală reprezentativă la nivel național pentru sectorul HoReCa, cu rol activ în susținerea și dezvoltarea industriei ospitalității. Prin acțiuni unitare și dialog instituțional cu autoritățile și mediul economic, FPIOR promovează interesele industriei și facilitează cooperarea la nivel național și internațional.

 

 

Print Friendly, PDF & Email