16 ianuarie 2026

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Guvernul a aprobat forma finală a legii pensiilor magistraților. Executivul își va angaja răspunderea în Parlament

Foto: Guvernul României, Facebook

Guvernul a aprobat, marți, 2 decembrie, într-o ședință extraordinară, forma finală a proiectului de lege privind pensiile magistraților, fără nicio modificare față de varianta inițială, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu. Următorul pas este angajarea răspunderii Cabinetului Bolojan în fața Parlamentului.

Această procedură permite adoptarea rapidă a proiectului, însă deschide și posibilitatea depunerii unei moțiuni de cenzură de către opoziție. În acest caz, legea ar cădea dacă moțiunea ar trece, iar Guvernul ar fi demis.

AUR anunță că nu va depune moțiune pe această temă

Deși au criticat în repetate rânduri sistemul pensiilor speciale, parlamentarii AUR au anunțat marți că nu vor depune moțiune de cenzură împotriva asumării răspunderii pe legea pensiilor magistraților. Formațiunea a precizat însă că va depune o moțiune de cenzură spre finalul săptămânii, pe un alt subiect.

Dacă etapa moțiunii de cenzură va fi depășită, proiectul va merge spre promulgare. Totuși, acesta poate fi atacat în orice moment la Curtea Constituțională, înainte de a intra în vigoare.

CCR ar putea fi din nou sesizată

Rămâne de văzut dacă Înalta Curte de Casație și Justiție va sesiza Curtea Constituțională, așa cum a procedat anterior. Ultima dată, proiectul adoptat de Parlament a fost declarat neconstituțional pe formă, nu pe fond.

În cazul unei noi sesizări, CCR ar trebui să stabilească un termen de judecată și să analizeze dacă legea respectă sau nu prevederile constituționale. Abia după parcurgerea tuturor acestor etape se va putea stabili dacă România riscă sau nu pierderea fondurilor din PNRR, jalonul privind pensiile speciale fiind unul crucial.

Pălărie (USR): „Este un cuantum corect pentru pensionarii din magistratură”

Ștefan Pălărie, liderul senatorilor USR, consideră că nivelul propus — 70% din venitul net anterior pensionării — este justificat:

„Mi se pare un cuantum corect pentru pensionații din magistratură. Acest procent respectă deciziile CCR privind protejarea independenței justiției și, în același timp, este semnificativ, aproape dublu față de media pensiilor contributive din România, de 40%”, a spus senatorul.

Abrudean (PNL): „Guvernul și-a făcut treaba”

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, afirmă că Executivul a rezolvat problemele semnalate anterior de Curtea Constituțională și că acum mingea este în terenul Comisiei Europene.

„Guvernul și-a făcut treaba. Va trebui văzut în ce măsură Comisia Europeană consideră jalonul îndeplinit sau doar parțial îndeplinit. Data trecută decizia CCR a vizat forma. Această chestiune a fost rezolvată”, a declarat Abrudean, potrivit TVR Info.

Deși Consiliul Superior al Magistraturii a emis aviz negativ, acesta există formal și a fost inclus în documentația trimisă Parlamentului.

Peiu (AUR): „Nu vom depune moțiune și nu vom sesiza CCR”

Senatorul AUR Petrișor Peiu a subliniat că formațiunea susține orice măsură care reduce diferențele dintre pensiile speciale și cele contributive.

„Susținem orice înăsprire sau eliminare a facilităților nedrepte pentru anumite categorii. Vrem același regim de pensionare pentru toată lumea. Dacă nu depunem moțiune de cenzură, este clar că nu vom sesiza nici Curtea Constituțională cu această lege”, a declarat Peiu citat de TVR Info.

Reamintim că proiectul de lege privind pensiile magistraților rămâne unul dintre cele mai sensibile subiecte din PNRR și din dezbaterea politică românească. Următoarele zile vor clarifica dacă acest jalon va fi considerat îndeplinit și dacă legea va trece fără a fi blocată în Parlament sau la Curtea Constituțională.

Print Friendly, PDF & Email