Ilie Bolojan – „Omul Foarfecă”: chirurgul bugetelor săracilor

Fiecare generație pare să aibă câte un lider providențial, eroul, care îndrăznește să taie în carne vie. Sau cel puțin să dea impresia. În zilele noastre, acel erou poartă un costum sobru și are o expresie mereu serioasă, dar și o foarfecă metaforică mai ascuțită decât gloanțele bugetare trase în plebea deja sărăcită. Eroul nostru este Bolojan. Ilie Bolojan. Poate ne plac eroii, că ne tot trezim cu ei în fruntea statului. Să ne amintim și de eroul de la Nassiriya, Nicolae Ciucă, din același partid ca actualul erou. 

Spre deosebire de eroul de la Nassiriya, despre al cărui curaj sunt multe dubii, la Bolojan este totul foarte clar: îi place să taie atât de mult, încât „Omul Foarfecă” i se potrivește mănușă.

Curajul său este unul rar întâlnit: acela de a tăia fără milă…, dar numai acolo unde doare cel mai puțin pe cei care contează.

Spre exemplu, la Consiliul Județean Bihor, omul n-a ezitat să reducă posturi și salarii din cultură, biblioteci, direcții de asistență socială sau alte astfel de luxuri inutile pentru popor.

Căci ce-i mai important pentru omul de rând decât să știe că în sfârșit s-au făcut economii din salariile bibliotecarilor?

În schimb, când vine vorba despre adevăratele guri de hrănit – consilii de administrație doldora de „specialiști” cu carnet de partid, instituții care n-au produs nimic în ultimii 20 de ani în afară de rapoarte cu poze color și sigle redesenate anual – acolo se lasă o liniște caldă, protectoare.

E o zonă cu microclimat politic special, unde foarfeca lui Bolojan pare să se topească în contact cu aerul dens al sinecurilor.

Bolojan, icoana dreptei tehnocrate

Dar să nu fim cârcotași. A reduce posturi de la cei care oricum au trei joburi ca să-și plătească chiria este un act de mare viziune economică.

A arăta că „se face treabă” prin concedierea unor oameni cu salarii sub 3.000 de lei este, desigur, o demonstrație de eficiență managerială demnă de Harvard.

De ce să umbli la contractele grase din instituții opace, unde nu știe nimeni ce se face concret, când poți da afară un paznic de muzeu și să economisești 0,000001% din buget?

Mai mult, Ilie Bolojan a reușit performanța de a deveni un fel de icoană vie a dreptei tehnocrate, acel politician de tip nou care face „ordine și disciplină”. Desigur, ordinea e aplicată cu rigurozitate jos, la bază, iar disciplina e facultativă sus, la vârf. Că doar nu vrei să superi „partenerii”, nu?

Bolojan taie tot, dar pare că foarfeca i se tocește când ajunge la costurile cu adevărat inutile, la direcțiile paralele, agențiile care funcționează doar în powerpoint-uri, structurile gonflate ale statului care n-au produs altceva decât pliante cu font Times New Roman și poze de arhivă. De ce să tăiem de acolo, când putem să arătăm că suntem „reformiști” prin concedierea unor oameni cu salarii sub media pe economie?

Ilie Bolojan este, fără îndoială, tehnocratul suprem: nu pentru că ar avea soluții noi, ci pentru că știe să îmbrace vechiul concept de „strânge cureaua” în discursuri de „responsabilitate fiscală”. Asta în timp ce ineficiențele structurale rămân intacte, iar „gaurile negre” bugetare sunt ferite cu grijă de orice intervenție, de parcă ar fi situri arheologice protejate de UNESCO.

Ilie Bolojan ne arată că reforma nu se face cu toporul, ci cu o foarfecă fină, de croitor priceput: croiește pe măsura celor mici, taie din stofele ieftine și lasă sacourile scumpe să atârne neatinse, cu buzunarele larg deschise.

Pentru că, nu-i așa? De la săraci se poate tăia, dar nu și de la prietenii politici…

Reamintim că premierul Ilie Bolojan le-a cerut joi, 25 septembrie, tuturor miniștrilor să își analizeze bugetele și să vină cu propuneri de reducere a cheltuielilor până vineri, ora 14:00, potrivit unor surse citate de TVR. De asemenea, Bolojan a subliniat două constrângeri majore: România trebuie să se încadreze într-o anvelopă de creștere a cheltuielilor primare sub 2,8% și să nu depășească deficitul bugetar de 8,4%.

Dar cum resursele sunt insuficiente, Executivul pregătește o a doua rectificare bugetară, la final de octombrie sau început de noiembrie. Social-democrații și-au exprimat nemulțumirea, arătând că au așteptat alocări mai mari.

Așadar, de ce nu taie „Omul Foarfecă” de la institutele și instituțiile care nu produc nimic de peste 20 de ani, deși consumă miliarde, și insistă parcă pe sărăcirea celor deja săraci…?