13 februarie 2026

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Ilie Bolojan vorbește de măsuri de urgență: posibile creșteri de taxe și impozite, pe fondul situației complicate în care ne aflăm

Foto: Ilie Bolojan / presidency.ro

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a spus, miercuri, 28 mai, după consultările de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, că România se află într-o situație complicată și este posibil să ne confruntăm cu taxe și impozite mai mari. 

„Am participat alături de colegii mei la invitația președintelui României la discuțiile cu partidele politice în vederea formării noului guvern și a discuției privind situația economică și bugetară.

Am prezentat analiza PNL. Suntem într-o situație economică complicată, în care avem un deficit mare, care se apropie de cel de anul trecut, pe care nu-l mai putem duce o lungă perioadă de timp. Avem o creștere accelerată a datoriei. În acest ritm depășim anul viitor o îndatorare mai mare de 60% din PIB. Avem o absorbție scăzută a fondurilor europene.

Toate aceste probleme sunt pe fondul gestiunii bugetare din anii trecuți în care am consumat mai mult decât ne-am putut permite. În afară de a cheltui mult mai mult, avem și o scădere a volumului de investii directe, ceea ce încetinește creșterea economică. E nevoie de măsuri pentru a corecta aceste acumulări negative.

PNL e și el parțial responsabil. Suntem conștienți de această răspundere și ne-am exprimat disponibilitatea de a participa la guvernare.

Sunt măsuri de urgență și cele care țin de perspectiva medie și pe termen lung. Avem componenta de deficit – indiferent ce guvern vine trebuie să ia măsuri pentru a asigura finanțarea deficitului, pentru a rămâne o țară de încredere, sigură pentru investititori. O măsură urgentă este de a scădea acest deficit.

Vom fi dispuși să susținem un pachet de măsuri complexe care să nu bulverseze economia: reducerea chieltuielilor de funcționare a statului, reducerea ineficienței, unde poate fi redus personalul se impune reducerea, eliminarea sinecurilor, a oricăror cheltuieli ce nu pot fi justificate, pentru a oferi servicii la fel de bune dar cu un volum de cheltuieli mult mai mic. A doua componentă este creșterea veniturilor. E nevoie să creștem cota de încasare a veniturilor. Este posibil aici să fim nevoiți să creștem taxe și impozite.

E nevoie de proritizarea investițiilor astfel încât să reușim să avem cheltuieli cât mai mici dar fără a dezechilibra sistemul public, să menținem o situație economică stabilă și să creăm condiții pentru dezvoltare. În ce privește fondurile europene, e nevoie de o renegociere a PNRR, sunt puncte pe care nu le mai putem respecta, cum ar fi închiderea unor termocentrale într-un anumit termen. E nevoie de înlocuirea unor proiecte, mă gândesc la o parte din construcția de spitale, care nu pot fi finalizate până anul viitor. Ar fi nevoie să fie trecute pe o finanțare de stat.

PNL își asumă răspunderea să participe la discuții, să fim cât se poate de responsabili și corecți față de cetățeni spunând adevărul, prima condiție pentru a recâștiga încrederea”, a precizat Ilie Bolojan după întâlnirea avută cu președintele Nicușor Dan, potrivit TVR Info.

Print Friendly, PDF & Email