9 septembrie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

INTERDICȚII pentru saloanele de tatuaje, piercing, înfrumusețare. Noile reguli ar putea duce la scăderi drastice de venituri pentru operatorii din industrie

Foto: Desenez cu lumina / Drawing with light

 

Saloanele de tatuaje, piercing, implantare dermală, înfrumusețare vor fi supuse unor noi reguli, pentru prima dată. Deși extrem de necesare, fiind un domeniu cu riscuri majore, noile interdicții ar putea duce la scăderea veniturilor operatorilor din industrie. Sau la prestarea acestor servicii „pe sub radarul” vigilent al autorităților. Adică, „la negru”, în diverse imobile personale.

 

Ministerul Sănătății impune, în premieră, reguli în saloanele de înfrumusețare, tatuaj și piercing. Printre acestea, se numără și interdicția de a executa proceduri de tatuare cosmetică sau artistică, proceduri de piercing corporal și implant dermal minorilor sunb 18 ani, nici măcar cu acordul părinților.

În ceea ce privește procedurile de piercing corporal, acestea se pot face minorilor sub 16 ani, doar în zona urechilor și doar cu acordul părinților.

Interdicțiile sunt și pentru realizarea implanturilor dermale la nivelul organelor genitale, indiferent de vârstă.

Cursuri obligatorii de calificare

Mai mult decât atât, operatorii de tatuaj, piercing și implantare dermală sunt obligați să aibă cursuri absolvite. Cei care activează în această industrie trebuie să stăpânească noțiunile fundamentale de igienă, acordarea primului ajutor și cursuri de calificare în meseria practicată.

Noile reguli  sunt prevăzute într-un ordin al Ministerului Sănătății, prin care sunt aprobate normele de igienă pentru saloane. Documentul a fost emis în vara anului trecut, august 2023, fiind deja în vigoare.

Man with tattoo
Foto: Desenez cu lumina / Drawing with light

Potrivit Ordinului privind aprobarea Normelor de igienă pentru saloanele de înfrumuseţare și unitățile de tatuaj, piercing și implantare dermală, din 28 august 2023, salonul sau unitatea de tatuaj, piercing și implantare dermală este o „unitate organizată de o persoană fizică autorizată, persoană juridică sau o asociere dintre acestea în care se desfăşoară proceduri aplicate prin înţeparea şi introducerea unui pigment special în stratul dermic al pielii și proceduri aplicate prin perforarea unor părți superficiale ale corpului uman cu scopul de a introduce obiecte din metal, os animal, pietre prețioase sau alte materiale, cu scop decorativ sau ritual – tatuaj, piercing și implantare dermală”.

Deși sunt necesare, regulile impuse de Ministerul Sănătății ar putea duce la scăderea veniturilor operatorilor din domeniu, direct proporțional cu scăderea clienților care nu vor mai avea voie să beneficieze de astfel de servicii.

Scăderi de venituri se pot înregistra și din cauza noilor obligații privind cursurile pe care toți cei care activează în domeniu trebuie să le urmeze.

Noilor reguli se supun și prestatorii de servicii de înfrumusețare, în acest caz fiind necesare investiții masive pentru a nu risca amenzi sau chiar închiderea salonului.

Reguli pentru saloanele de înfrumusețare

Astfel, potrivit Ordinului MS din august 2023,  la „Capitolul II NORME DE IGIENĂ pentru saloanele de înfrumusețare”, „ Salonul de înfrumusețare trebuie să aibă următoarele spații și dotări:

  1. a) zonă de așteptare;
  2. b) salon desfășurare proceduri – în cazul celor de coafură trebuie să se asigure 3 m2 / post de lucru;
  3. c) unitate pentru spălat păr – care poate fi dispusă într-o încăpere separată sau în apropierea postului de lucru;
  4. d) spații pentru depozitare și păstrare a echipamentului, instrumentarului și a articolelor curate, dezinfectate și sterile. Aceste spații trebuie să fie curate, uscate, separate și închise, în care trebuie să aibă acces numai persoanele desemnate;
  5. e) spațiu de depozitare a echipamentelor și materialelor utilizate pentru curățenie;
  6. f) zona de dezinfectare a instrumentarului/echipamentelor;
  7. g) 2 chiuvete racordate la apă caldă și rece;
  8. h) vestiar pentru personal;
  9. i) 1 grup sanitar;
  10. j) bazin spa pentru picioare racordat la apă curentă rece și caldă;
  11. k) masă manichiură (pentru care trebuie să se asigure 3 m2 / post de lucru);
  12. l) spațiu special destinat pentru depozitarea instrumentelor/echipamentelor utilizate în procedurile de înfrumusețare.

(2) În cazul în care în salonul de înfrumusețare se desfășoară și activități de epilare și machiaj cosmetic este necesară o încăpere separată cu suprafață de minim 7 m2 dotată cu chiuvetă racordată la apă caldă și rece, cu mobilier specific;

(3) Curățarea, dezinfecția, sterilizarea instrumentarului și a materialelor refolosibile trebuie efectuată într-o zonă separată, delimitată și marcată corespunzator;

(4) Pereții, podelele, tavanele din fiecare cameră trebuie să fie finisate astfel încât suprafețele să poate fi spălate si dezinfectate.

(5) Salonul de înfrumusețare trebuie să dețină chiuvetă pentru procesarea materialelor rezultate ca urmare a efectuării procedurilor, într-un spațiu dedicat, precum şi o chiuvetă separată pentru spălarea şi dezinfecţia mâinilor. Se asigură obligatoriu apă potabilă curentă rece şi caldă, în cantităţi suficiente, săpun antibacterian, periuţă de unghii şi prosop de hârtie de unică folosinţă sau dispozitive pentru uscarea mâinilor;

(6) Toate suprafeţele trebuie menţinute în perfectă stare de curăţenie şi întreţinere. Suprafeţele pe care se desfăşoară tratamentele sau cele aflate în zona de sterilizare trebuie să fie confecţionate din materiale neporoase, neabsorbante;

(7) Salonul trebuie să fie dotat cu mijloace pentru precolectarea şi colectarea deşeurilor periculoase, precum şi a celor menajere: recipient cu capac, pubelă, containere şi saci colectori de unică folosinţă; colectarea, depozitarea, transportul şi neutralizarea deşeurilor se fac conform prevederilor legale în vigoare ;

(8) Încăperile sau platformele impermeabilizate amenajate pentru depozitarea recipientelor de colectare a reziduurilor solide sunt racordate la un hidrant şi la reţeaua de canalizare, pentru a fi curăţate când este necesar, cât şi pentru spălarea şi dezinfecţia recipientelor;

(9) Dezinsecţia periodică se va face la 3 luni, iar deratizarea periodică se va face la intervale de maximum 6 luni sau ori de câte ori este nevoie; între operaţiunile periodice se vor aplica proceduri de dezinsecţie şi deratizare curente, de întreţinere, în funcţie de prezenţa vectorilor;

(10) La amenajarea salonului este obligatoriu să se ia măsuri de protecţie a locaţiei împotriva insectelor şi rozătoarelor;

(11) Salonul trebuie să fie dotat cu trusă sanitară de prim ajutor, uşor accesibilă, conform prevederilor legale în vigoare;

(12) Podeaua acelei părți a zonei de serviciu în care părul este tăiat sau curățat, precum și orice zonă de perete sau tavan care este probabil să fie umezită sau murdară, trebuie acoperită cu un material neted, durabil, care este impermeabil pentru apă;

(13) Iluminatul trebuie să fie cu lumină naturală și/sau artificială;

(14) Ventilația trebuie să împiedice condensul sau formarea de umiditate excesivă pe pereți, tavane și să asigure eliminarea mirosurilor și a vaporilor;

(15) În absența unei ventilații naturale eficiente, trebuie prevăzută o ventilație mecanică adecvată;

(16) În cazul în care clienții sunt admiși în zona de servicii, trebuie prevăzut un spațiu suplimentar de 0,9 metri pătrați/persoană.

(17) Unitatea de spălat părul pentru pregătirea coafurilor trebuie să dețină  cel puțin un lavoar pentru fiecare 10 scaune de serviciu utilizate pentru tăierea părului, iar fiecare bazin de spălat trebuie să fie prevăzut cu apă curentă caldă și rece, săpun, o perie de unghii și prosoape curate sau orice alte dispozitive de uscare a mâinilor, alături de cosmeticele necesare.

(18) Niciun material sau echipament, în afară de materialele și echipamentele utilizate sau disponibile pentru utilizare la coafură, nu trebuie să fie depozitat în nicio zonă de servicii.

(19) Salonul trebuie să fie dotat cu un număr corespunzător de recipiente de păstrare a instrumentelor, echipamentelor sterile/dezinfectate, precum și un număr suficient de recipiente pentru colectarea deșeurilor periculoase și a instrumentarului și echipamentului folosit”.

Toate aceste reguli pot duce chiar la închiderea saloanelor mici, de cartier, nu doar la scăderea veniturilor. Sau, pentru a nu risca amenzi în urma controalelor, unii ar putea presta astfel de servicii „sub radarul” vigilent al autorităților. Adică „la negru”, acasă, pe persoană fizică, fără respectarea normelor minime de igienă.

Întreg documentul poate fi văzut aici: Ordin privind aprobarea Normelor de igienă pentru saloanele de înfrumuseţare și unitățile de tatuaj, piercing și implantare dermală.

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email