Inundațiile din Ungaria se mută în România: Autoritățile încearcă să identifice punctele vulnerabile, din elicopter
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, împreună cu experți de la Apele Române și reprezentanți ai Departamentului pentru Situații de Urgență,au survolat, luni, 23 septembrie, cu un elicopter, zone din țară în care riscul de #inundații este mai mare.
Acțiunea are loc în contextul în care debitul Dunării crește și se așteaptă o viitură zilele următoare.
„Este vorba de 1.200 de km de diguri, pe care le vom verifica, și acolo unde sunt puncte vulnerabile, aterizăm și se vor face verificările în teren, la fața locului. Prima oprire a fost la Portile de Fier.
Am discutat cu specialiștii de aici care este situația digului din zona hidrocentralei, ce debit ar putea să susțină.
Monitorizăm în permanență tot cursul Dunării, de pe teritoriul României, specialiștii de la fiecare #SGA sunt pregătiți să intervină în orice moment și, de asemenea, urmărim și ce se întâmplă cu evoluția debitului Dunării și în țările vecine”, a precizat ministrul Mircea Fechet.
Aceste inundații sunt cele mai severe din ultimele două decenii în Europa Centrală. Ele au cauzat daune considerabile, inclusiv distrugerea de poduri și acoperirea orașelor cu noroi. România se pregătește să facă față acestei crize cu o coordonare eficientă între instituții.