18 mai 2026

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Licitație pentru drumul expres între Aeroportul Otopeni și Autostrada A0 Centura București

Sursa foto: Ciprian Șerban, Facebook

Autoritățile au lansat vineri, 20 martie, licitația pentru proiectarea și execuția Drumului Expres Aeroportul Henri Coandă (Otopeni) – Autostrada A0. Este vorba despre primul drum expres din Județul Ilfov, potrivit unui anunț făcut de ministrul Transporturilor Ciprian Șerban, pe pagina sa de Facebook.

„Proiectul Drumului Expres Aeroportul Henri Coandă (Otopeni) – Autostrada A0 intră, de astăzi, în etapa licitației pentru proiectare și execuție. Este un nou drum de mare viteză pe care îl vom construi în România, primul drum expres din județul Ilfov și o conexiune strategică în perspectiva realizării viitorului Terminal 2 al celui mai important aeroport din România”, transmite ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, pe Facebook.

Avantajele viitorului drum

„Prin această nouă investiție a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii vom asigura o infrastructură modernă, atât pentru transportul pasagerilor spre noul Terminal, cât și al mărfurilor spre zona Cargo.

Totodată, prin această conexiune cu inelul de autostradă al Bucureștiului, va fi facilitat accesul utilajelor și materialelor de construcții pe șantierul terminalului. În același timp, asigurăm comunităților din județ un acces mai rapid la Autostrada A0, reducând semnificativ timpul de călătorie și aglomerația din trafic”, mai precizează ministrul Ciprian Șerban pe pagina sa de socializare.

Print Friendly, PDF & Email