Locuințe arse din cauza nerespectării codului de urbanism și a autorizațiilor emise pe bandă rulantă
Incendiile tot mai dese din Capitală scot la iveală probleme grave ignorate de autorități: haosul din urbanism și felul în care sunt emise autorizațiile de construcție în București. Din păcate, ignoranța provoacă și pierderi de vieți omenești, pe lângă pagube materiale importante.
„În situația în care aceste construcții nu ar fi fost foarte apropiate sau lipite între ele, atunci și intervenția noastră ar fi descurs altfel. Există posibilitatea ca și comandantul intervenției să amplaseze forțele intervenției pe mai multe lături, să protejeze unele clădiri de incendiu, în timp ce pentru altele, concomitent, se acționează pentru stingere, să poată să treacă de la o proprietate la alta pentru realizarea dispozitivului, dar acest lucruri nu au fost posibile.
Nu au fost posibile pentru că legea a fost încălcată, și pentru că autoritățile au închis ochii de fiecare dată când au emis autorizații de construcții”, explică Daniel Vasile, purtător de cuvânt, ISU Bucureşti-Ilfov, citat de TVR Info.
„Dumnealor apelează la aceste norme din Codul Civil care dau voie să construiască la 60 de cm de vecini. În regulamentul de urbanism sau în regulamentele locale, dacă vă uitați, veți vedea că distanțele dintre case față de limitele dintre case, trebuie să fie 3 metri până la limita de proprietate, 5 metri pe limita de fund, deci între case ar trebui să fie o distanță de minim 6 m, iar pe fund de lot undeva la 10 metri. De asemenea, tramele stradale trebuie să permită accesul echipajelor de intervenție. La care ar trebui să se adauge și existența cailor de acces”, spune Daniel Trifu, vicepreşedinte, Eco-Civica, potrivit TVR Info.
„În principiu ajungem în situația asta deoarece legislația în construcții este interpretată în favoarea dezvoltatorilor de cele mai multe ori și se eludează anumite prevderi legale. Există niște prevederi clare care spun cum trebuie amplasată o construcție în interiorul unei parcele, care spun că în acest cazuri trebuie neapărat să existe un drum de acces pentru intervenții, care trebuie să aibă o lățime de 3,5 metri, în funcție de anumite caracteristici”, Matei Sumbasacu, specialist în siguranţa construcţiilor, potrivit TVR Info.
Capitala are din plin astfel de „dezvoltări imobiliare” la limita legii, unde zeci de locuințe, mai vechi sau mai noi, sunt lipite efectiv unele de altele fără a avea cai de acces. De altfel, pompierii au o harta cu cele mai negre puncte: în cartierele Rahova, Ferentari, Pieptănari, Cartierul 23 August iar lista este mult mai mare. Iar acest haos poate avea efecte grave, dacă nu se iau măsuri cât mai rapid.