13 decembrie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Lungmetrajul de debut al regizorului Bogdan Mureşanu, “Anul Nou care n-a fost”, invitat la Festivalul de Film de la Veneţia

Foto: RadioRomaniaCultural

 

Primul lungmetraj de ficţiune scris şi regizat de Bogdan Mureşanu a fost selecţionat în cadrul secţiunii competitive Orizzonti la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia, ajuns la a 81-a ediţie, care se va desfășura  în perioada 28 august – 7 septembrie, pot5rivit unui comunicat Agerpres.

“Anul Nou care n-a fost” este o tragicomedie a cărei acţiune se desfăşoară într-o singură zi, înaintea Revoluţiei din 1989, în care personajele caută normalitate, siguranţă, iubire, libertate şi sens, într-o lume absurdă, alimentată de frică. Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Andrei Miercure, Manuela Hărăbor, Ioana Flora şi Ada Galeş sunt protagoniştii acestor poveşti.  În  distribuţie se regăsesc actorii: Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Râlea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionuţ Popescu, Theodor Şoptelea, Răzvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Cătănescu, Gabriel Spahiu, Angel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Hărnuţ, Sorin Cociş, Marius Damian, Marian Adochiţei, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma şi mulţi alţii.

A fost anunțat faptul că la premiera mondială de la Veneţia vor participa: regizorul Bogdan Mureşanu, actorii Adrian Văncică, Nicoleta Hâncu, Iulian Postelnicu, Mihai Călin, Emilia Dobrin, Andrei Miercure alături de alţi membri ai echipei.

Destinată filmelor care reprezintă cele mai noi şi expresive tendinţe din cinematografia internaţională, secţiunea Orizzonti va fi jurizată de: regizoarea şi scenarista americană Debra Granik (preşedinta juriului), scenaristul, regizorul şi producătorul iranian Ali Asgari, regizorul şi scenaristul sirian Soudade Kaadan, regizorul, scenaristul şi producătorul grec Christos Nikou, actriţa şi regizoarea suedeză Tuva Novotny, cineastul maghiar Gabor Reisz, scenarista şi regizoarea italiană Valia Santella.

Filmul “Anul Nou care n-a fost” va putea fi urmărit în cinematografele din România din 24 septembrie, fiind distribuit de Forum Film România.

Print Friendly, PDF & Email