Magistrații față în față cu Nicușor Dan: Abuzuri, standarde duble, apropierea anumitor actori politici – printre principalele nemulțumiri reclamate

Președintele României, Nicușor Dan, s-a întâlnit luni, 22 decembrie, la Palatul Cotroceni, cu magistrații care au dorit să aibă un dialog despre problemele din Justiție. Printre principalele nemulțumiri reclamate de magistrați sunt abuzurile, apropierea de anumiți actori politici, sistem oligarhic în Justiție, standarde duble.
Discuțiile de la Cotroceni au început la ora 10:00, cu un prim grup format, printre alții, din Daniel Ungureanu – procuror la Parchetul pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Liviu Cîrneciu – judecător la Tribunalul Covasna, Laura Deriuș – procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, Mihai Cătălin Constantin – judecător la Curtea de Apel Ploiești, Dragoș Călin – judecător la Curtea de Apel București și președinte al Asociației Forumul Judecătorilor, Bogdan Pîrlog – procuror militar, Alinel Bodnar – judecător la Tribunalul București.
Problemele reclamate de magistrați sunt multe, printre acestea numărându-se: necesitatea de modificare urgentă a legilor Justiției adoptate în anul 2022, existența unui ‘sistem’ oligarhic la vârf, îndeosebi la Înalta Curte de Casație și Justiție și CSM, apropierea unor magistrați de actori politici, abuzuri ale Inspecției Judiciare împotriva unor magistrați incomozi.
„Aceste regrese din Justiție, care derivă din legile care au fost adoptate în anul 2022, să fie cunoscute de întreaga opinie publică; singura soluție pentru a putea remedia aceste aspecte este o modificare rapidă a legilor Justiției”, a spus Dragoș Călin, președinte al Asociației Forumul Judecătorilor.
Abuzurile nu sunt identificate și corectate
„Am comunicat către Administrația Prezidențială două cazuri punctuale care ar putea să prezinte caracteristicile unor abuzuri. Acestea nu cred că sunt simple accidente, ci simptome ale unui sistem profund disfuncțional. Problema reală este că sistemul de justiție nu dispune de mecanisme interne reale de autocorecție.
Abuzurile nu sunt identificate și corectate din interior pentru că puterea este concentrată excesiv la vârf, într-un mod care permite controlul informal al carierei tuturor magistraților și selecția oamenilor care optează pentru funcții de conducere după alte criterii decât cele meritocratice.
În ultimii ani, cred că s-a consolidat un sistem oligarhic în Justiție, al cărui centru de greutate se află la vârful Înaltei Curți de Casație și Justiție și al CSM. Prin legile Justiției adoptate în anul 2022 s-au creat pârghii suficiente pentru a se tria și fixa în timp anumite funcții cheie în ierarhia sistemului judiciar;
Chiar dacă persoana care se află acum la vârful conducerii sistemului judiciar va pleca (Lia Savonea – n.r.), mecanismele vor continua să rămână și sistemul va funcționa.
Mă refer la faptul că absolut toate procedurile ce influențează cariera magistratului sunt caracterizate prin lipsa totală de transparență și prin lipsa unor garanții minime de obiectivitate. Aș vrea să dau câteva exemple concrete. Mă refer la procedura cercetării disciplinare, de exemplu.
În primul rând, există un dublu standard în activitatea Inspecției Judiciare. Anumiți judecători desfășoară activități care presupun o apropiere vizibilă de actori politici. Spre exemplu, sunt judecători care au fost propuși drept ministru al Justiției, în timp ce dețineau această calitate de judecători și nu li s-a întâmplat absolut nimic. Sunt judecători care postează pe rețele de socializare mesaje care sfidează efectiv bunul simț, nu li se întâmplă absolut nimic;
În schimb, sunt alți judecători cărora li se aplică sancțiuni disciplinare disproporționate, inclusiv excluderea din magistratură, pentru activități care nici măcar nu pot fi încadrate ca abateri disciplinare;
Nu sunt absolut deloc consecințe negative pentru magistrații care iau astfel de decizii abuzive la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii. Unii dintre magistrați – se poate considera că au fost promovați. Spre exemplu, unul dintre magistrații care a decis excluderea din magistratură a domnului Danileț (Cristi Dănileț – n.r.) a fost numit secretar general la Ministerul Justiției. Un alt magistrat a fost numit director al Institutului Național la Magistraturii”, a detaliat Liviu Cîrneciu, judecător la Tribunalul Covasna.
Nemulțumiri trimise și pe mailul Administrației Prezidențiale
Înaintea discuțiilor, până la data de 20 decembrie, la Administrația Prezidențială au fost trimise 320 de mailuri, din care peste 135 au provenit de la mai mult de 250 de magistrați care au transmis opinii/sugestii/reclamații, transmite Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă.
„În total, magistrații care au trimis emailuri provin de la 27 de instanțe și 14 parchete. Este posibil ca magistrații care au transmis observațiile în format anonim să facă parte și din alte instanțe sau parchete decât cele anterior enumerate.
Am consemnat și un aflux de peste 180 de emailuri adresate de cetățeni, avocați, polițiști, avertizori în interes public (de integritate), societatea civilă, solicitări de audiență, executori judecătorești, grefieri.
Aceste mesaje aduc în atenție, cu precădere, observații, reclamații sau percepții rezultate din experiențe personale cu sistemul de justiție și alte autorități publice.
Dată fiind gravitatea unei părți însemnate din aspectele semnalate, apreciem că se impune o analiză ulterioară aprofundată, un dialog corespunzător și sesizarea, acolo unde este cazul, a autorităților de control competente”, se mai precizează în comunicatul Administrației Prezidențiale.

