18 aprilie 2026

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Metrorex vrea panouri de protecție în stațiile de metrou

Foto: stirileprotv.ro

Metrorex vrea să monteze panouri de protecție în stațiile de metrou. Această investiție este necesară pentru a preveni accidentele, dar și tentativele de suicid, care s-au înmulțit în ultimii ani, scrie stiripesurse.ro. Pentru început, sistemele de securitate ar urma să fie instalate pe cea mai aglomerata magistrală, Berceni-Pipera, pe care circulă zilnic zeci de mii de persoane.

Într-o primă fază, Metrorex va comanda un studiu de fezabilitate. ,,Un termen de realizare a proiectului poate fi estimat numai după parcurgerea etapelor prevăzute de legislația în vigoare, respectiv după finalizarea documentațiilor tehnico-economice necesare și aprobarea investiției”, au precizat reprezentanții Metrorex pentru Știrile TVR.

Ultimul caz de sinucidere la metrou în România s-a întâmplat în acest weekend când un bărbat în vârstă de 40 de ani a încercat să-și ia viața și s-a aruncat în fața metroului. Bărbatul a fost scos de sub tren și transportat la Spitalul Universitar din Capitală pentru investigații medicale.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns