22 ianuarie 2026

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Mii de bucureșteni, fără apă și căldură. ELCEN anunță că CET-urile funcționează normal și dă vina pe Termoenergetica

Mii de bucureșteni au rămas fără apă caldă și căldură în această perioadă, aplicația Termoenergetica arătând că aproape jumătate din imobilele din Capitală au probleme cu furnizarea agentului termic. În urma numeroaselor sesizări primite joi, 8 ianuarie, din partea consumatorilor racordați la sistemul centralizat de termoficare privind furnizarea deficitară sau lipsa apei calde și a căldurii în apartamente, ELCEN transmite că CET-urile funcționează normal și dă vina pe Termoenergetica.

„Activitatea în CET-urile ELCEN se desfășoară în prezent fără sincope. Incidentul tehnic de la CET București Sud anunțat de ELCEN în data de 4 ianuarie a fost remediat în data de 6 ianuarie și comunicat public”, transmite ELCEN într-un comunicat de presă.
În prezent, ELCEN livrează agent termic către rețeaua de termoficare, la parametrii optimi de temperatură, conform comenzii Termoenergetica:
👉Comanda Termoenergetica pentru 08.01.2026:
⚙️CET Grozăvești: 95–98°C
⚙️CET București Sud: 93–97°C
⚙️CET București Vest: 95–97°C
⚙️CET Progresu: 93–97°C
👉Temperaturile livrate de ELCEN:
⚙️CET Grozăvești: 98°C
⚙️CET București Sud: 97°C
⚙️CET București Vest: 97°C
⚙️CET Progresu: 96°C

ELCEN livrează agentul termic până la limita centralelor, de unde acesta este preluat de Termoenergetica și distribuit către consumatori prin rețeaua de termoficare. Eventualele disfuncționalități apărute la nivelul apartamentelor nu sunt generate de activitatea ELCEN, ci țin de funcționarea și starea rețelei de transport și distribuție.

Cu toate acestea, aproape 50% din imobilele racordate la rețeaua de termoficare au probleme cu apa caldă și caldă. Lista completă, AICI.

Print Friendly, PDF & Email