22 ianuarie 2026

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Ministerul de Interne ne recomandă să nu ridicăm drone în minivacanța de Ziua Națională a României

Foto: MAI, Facebook

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) ne recomandă să nu ridicăm drone în perioada minivacanţei dedicate Zilei Naţionale, deoarece operarea neautorizată poate afecta activităţi importante desfăşurate de autorităţi şi poate pune în pericol siguranţa persoanelor.

”Recomandăm cetăţenilor să evite ridicarea dronelor în perioada minivacanţei dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale, cu excepţia cazurilor în care se deţin autorizaţiile necesare, conform legislaţiei în vigoare.

Înţelegem că mulţi dintre voi folosiţi dronele pentru filmări şi activităţi recreative, dar trebuie să ţinem cont că anumite zone se află sub restricţii temporare de zbor, iar operarea neautorizată poate afecta activităţi importante desfăşurate de autorităţi şi poate pune în pericol siguranţa persoanelor”, precizează MAI vineri, 28 noiembrie, într-o postare pe pagina de Facebook a instituției.

Reprezentanţii MAI mai precizează că acest lucru este important pentru protejarea spaţiului aerian şi evitarea incidentelor, pentru a permite intervenţii şi activităţi oficiale, fără interferenţe şi pentru a preveni eventuale sancţiuni sau consecinţe neplăcute pentru operatori.

 

Print Friendly, PDF & Email