Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu: România NU trimite trupe în Ucraina

Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, spune că întâlnirea de la Paris a liderilor ţărilor care sprijină Ucraina este un important pas înainte pentru a asigura securitatea acestei ţări. Deși pacea pare încă departe, ministrul Apărării consideră că europenii trebuie să decidă care vor fi garanţiile de securitate pe care le vor putea oferi Ucrainei.
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, consideră că, gradual, coaliţia care sprijină Ucraina va găsi cele mai bune soluţii pentru susţinerea ţării, în război, dar şi după o eventuală încetare a focului sau pace.
“Ucraina se luptă şi pentru valorile noastre (…) Ne uităm la garanţiile de securitate de care va fi nevoie într un viitor apropiat”, precizează ministrul Ionuț Moșteanu citat de TVR.
Potrivit ministrului, nu s-au luat încă decizii legate de garanțiile de securitate oferite Ucrainei de fiecare stat din coaliția care o sprijină.
De asemenea, Moșteanu mai spune că România nu va trimite trupe în Ucraina, dar armata română va continua să pregătească militari ucraineni în cadrul programului Interflex din Marea Britanie.
Ministrul Apărării mai precizează că, în curând, România ar putea începe să producă în comun cu Ucraina echipamente militare, potrivit TVR.

Redactor Șef GS News

