22 februarie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Ministrul Educației, Ligia Deca, invită cadrele didactice să promoveze lectura în rândul elevilor: „Citim zi de zi”

 

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, invită cadrele didactice să organizeze activităţi de promovare a lecturii în rândul antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor pe toată durata lunii februarie, în contextul Zilei Naţionale a Lecturii – 15 februarie, tranmite Agerpres.

“Ziua Naţională a Lecturii ne oferă contextul să promovăm importanţa lecturii şi să propunem rutine de lectură (#citimZideZi). Elevii au nevoie să devină cititori competenţi pentru a face faţă cu succes provocărilor societăţii actuale.

Noi avem responsabilitatea să-i atragem şi să îi susţinem în drumul lor spre descoperirea cărţilor. Fiţi alături de noi, împreună putem creşte viitoarele generaţii de cititori!”, a transmis ministrul Deca, potrivit unui comunicat remis Agerpres.

Astfel, în cadrul acestei campanii de promovare a lecturii, se pot iniția diverse activități precum: cluburi de lectură organizate pentru elevi şi împreună cu aceştia, întâlniri cu scriitori, traducători şi ilustratori, ateliere de scriere creativă şi/sau ilustrare de carte, vizite şi/sau activităţi organizate la bibliotecă sau librărie, inclusiv prezentări ale serviciilor oferite de bibliotecile locale, judeţene şi/sau metropolitane, expoziţii cu desene reprezentând personajele preferate dintr-o carte, discuţii despre drepturile de autor şi scrierea creativă originală, expoziţii de carte organizate cu sprijinul editurilor şi librăriilor.

Ministrul Educației mai arată că aceste activități pot fi derulate în colaborare cu diverse instituții, printre care: biblioteci, Consilii ale elevilor, Consilii Județene, asociații de părinți, Palate ale Copiilor, organizații non-guvernamentale etc.

“Vă invit să împărtăşiţi cu noi, pe reţele de socializare, activităţile organizate de dumneavoastră şi vă mulţumesc pentru implicare. Mottoul nostru comun este: Citim zi de zi”, a mai spus ministrul Ligia Deca, potrivit Agerpres.

Print Friendly, PDF & Email