15 februarie 2025

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Ministrul Mediului anunță că a fost montat primul aparat de reciclare pe o plajă din Mamaia. Deși proiectul trebuie extins, aparatele sunt foarte scumpe

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a anunțat miercuri, 26 iunie, amplasarea unui aparat pentru reciclarea ambalajelor în Mamaia. Este vorba despre primul astfel de aparat amplasat pe litoralul românesc astfel că ambalajele din plastic, aluminiu şi sticlă pot fi reciclate de acum şi aici, la malul mării.

Turiștii și localnicii care vin la plajă în zona Mamaia Nord (Sat), Năvodari, pot recicla ambalajele chiar pe plajă, la malul Mării Negre, deoarece a fost montat primul aparat de reciclare pe litoral, pe un sector de plajă.

Astfel, prin folosirea aparatului, se poate recupera garanția recipientelor pentru care s-a plătit la bar.

Deși astfel de aparate ar trebui montate și în alte zone ale litoralului românesc, este vorba despre costuri mari și extinderea proiectului nu pare să aibă loc prea curând.

Un aparat pentru reciclare costă 15.000 de euro

Aparatul montat la Mamaia a fost achiziționat cu ajutorul unei asociații, însă în alte sectoare de plajă nu se știe cum se vor desfășura lucrările. De altfel, operatorii se plâng de faptul că prețurile unui astfel de aparat depășește 15 mii de euro. Și nici sacii folosiți pentru depozitarea ambalajelor nu sunt chiar ieftini.

Potrivit ministrului Mircea Fechet, sunt în derulare demersuri pentru sprijinirea comercianţilor cu privire la achiziţionarea echipamentelor de colectare a ambalajelor în Sistemul Garanţie-Returnare (SGR).

Referitor la reclamaţiile multor comercianţi că trebuie să plătească ei sacii în care sunt colectate ambalajele, preţul acestora fiind mai mare decât al altor saci de pe piaţă, Fechet a spus că o nouă metodologie de calculare a tarifului de gestionare va fi pusă în ziua în curs în consultare publică.

„În legătură cu sacii, am cerut celor de la Returo să modifice metodologia de calculare a tarifului de gestionare, în sensul în care micii comercianţi sau marii comercianţi până la urmă să nu mai fie nevoiţi să-şi plătească sacii pe care îi înapoiază cu reciclabil.

Au trimis deja la minister o nouă metodologie pe care urmează să o punem astăzi în consultare publică, metodologie ce nu va mai permite plata acestor saci. E o chestiune pe care am reclamat-o încă de la început şi care, pe mine personal, m-a deranjat foarte tare. Mulţi comercianţi mi-au zis nu doar că trebuie să îşi cumpere sacii, dar mai sunt şi foarte scumpi în raport cu alţi saci din comerţ, asta pe de o parte, sacii şi sigiliile”, a explicat ministrul Mircea Fechet citat de TVR Info.

Print Friendly, PDF & Email