19 mai 2026

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Mondialele de Canotaj de la Shanghai: Debut de excepție – aur și argint pentru România

Foto: Simona Radiș și Magdalena Rusu
Credit foto: Federația Română de Canotaj, Facebook

Veștile bune par să vină doar din sport: România a avut un debut de excepție la Campionatele Mondiale de canotaj de la Shanghai (China), cucerind două medalii importante în probele de dublu rame.

Federația Română de Canotaj anunță că echipajul format din Simona Radiș și Magdalena Rusu a dominat finala și a reușit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, câștigând aurul la dublu rame feminin . De asemenea, campioanele mondiale au fost urmate de echipajele din Franța și Statele Unite.

Credit foto: Federația Română de Canotaj, Facebook

Argint la dublu rame masculin  – Perechea Florin Arteni și Florin Lehaci a avut o cursă solidă, încheind pe locul doi, devenind astfel vicecampioni mondiali. Ei au fost devansați de echipajul din Noua Zeelandă, iar podiumul a fost completat de Elveția.

Locul 4 la patru vâsle feminin – Barca tricoloră, alcătuită din Emanuela Ciotău, Alexandra Ungureanu, Andrada Moroșanu și Ioana Mădălina Cornea, a încheiat finala pe locul patru, foarte aproape de podium.

Toate cursele pot fi urmărite LIVE pe TVR SPORT sau pe site-ul www.worldrowing.com.
Print Friendly, PDF & Email