12 decembrie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Moș Martin din Italia ar putea fi adus în România, deși o instanță hotărâse ca ursul să fie împușcat pentru că atacase un turist

 

Activişti pentru drepturile animalelor au reuşit să obţină în instanţă oprirea aplicării unui ordin emis de preşedintele provinciei italiene Trento care prevedea împuşcarea unui urs care a atacat un turist ce se plimba într-o pădure, informează TVR Info care citează agenţia EFE.

„Rămâne în pronunţare adoptarea măsurilor cele mai adecvate pentru asigurarea eventualei captivităţi a exemplarului identificat drept Kj1”, numele dat ursului, a hotărât Tribunalul Administrativ Regional din Trento, care a acceptat cererile înaintate de mai multe grupuri de apărare a animalelor pentru a nu fi aplicat ordinul de ucidere a ursului.

Preşedintele regional al provinciei, Maurizio Fugatti, emisese duminică acest ordin, însoţit de probele conform cărora ursul „Kj1” este responsabil pentru atacul asupra turistului, astfel că a dispus împuşcarea ursului, a doua dispoziţie de acest fel după zece zile de polemici.

În aceste condiţii, organizaţiile de protecţie a animalelor au propus transferul ursului în România.

Avocata grupului „Onlus” pentru protecţia animalelor, Francesca Patanella, a susţinut că în România „sunt pregătiţi să primească ursul” şi a calificat drept „inutil” ordinul de împuşcare a acestuia, „dat fiind că există o alternativă de transfer, aşadar uciderea nenecesară a unui animal poate fi considerată un delict”, relatează TVR Info.

Activiștii se tem că Moș Martin italian va fi ucis de braconieri

De asemenea, Entitatea Naţională pentru Protecţia Animalelor (ENPA) din Italia a invocat faptul că se teme că ursul „Kj1” va fi ucis de braconieri, cum s-a întâmplat anterior cu alţi doi urşi pentru care Maurizio Fugatti a decis de asemenea să fie împuşcaţi.

Potrivit TVR Info, atacul acelui urs a avut loc pe 16 iulie şi a avut ca victimă un turist ce se plimba singur printr-o pădure. În urma atacului, turistul a suferit răni la mâini şi picioare. Preşedintele regional a emis apoi un prim ordin de împuşcare a ursului, dar care a fost suspendat preventiv de justiţie cu argumentul că nu exista „o evaluare definitivă a trasabilităţii reale a atacului ursului”.

Nu este primul caz de acest fel care provoacă polemici în Italia. De exemplu, în septembrie anul trecut, uciderea unei ursoaice brune în pericol de extincţie a generat un val de proteste şi inclusiv ameninţări la adresa bărbatului care a împuşcat animalul şi care a avut nevoie de protecţia poliţiei, mai relatează TVR Info.

Print Friendly, PDF & Email