14 iulie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Municipiul Constanţa va avea peste 1.000 de camere video în zone de interes public

Foto: Agerpres

Peste 1.000 de camere de supraveghere vor fi montate în municipiul Constanţa, prin urmare vor putea fi monitorizate astfel  sute de obiective de interes public, a anunțat municipalitatea, potrivit unui comunicat Agerpres.

 Mai cu seamă,  primarul Vergil Chiţac a reușit să semneze  săptămâna trecută contractul pentru montarea a peste 1.000 de camere de supraveghere în municipiu, în cadrul proiectului “Creşterea Siguranţei în Municipiul Constanţa – SAFE CITY 20”, ce vizează implementarea unui sistem operaţional integrat de monitorizare.

“Această iniţiativă este aliniată obiectivelor strategiei Smart City şi are ca principal scop creşterea siguranţei cetăţenilor. Sistemul va oferi monitorizare în timp real la intrările şi ieşirile din municipiu, în zonele marilor intersecţii, în locurile unde apar ambuteiaje şi accidente rutiere frecvente, precum şi în zonele pietonale, în jurul clădirilor emblematice şi în parcările mall-urilor de pe raza municipiului”, se prezintă în comunicat.

În total, 1.100 de camere de supraveghere şi echipamentele destinate dotării dispeceratului de poliţie locală vor monitoriza 580 de obiective de interes public, printre care  se află parcuri, locuri de joacă, piaţete, pasarele, zone rezidenţiale, staţii de autobuz, bulevarde.

Trebuie menționat faptul că durata de implementare a proiectului este de 26 de luni, începând cu  data de 1 februarie, şi va fi structurat astfel: prima etapă, cu durata de 6 luni, va consta în elaborarea proiectului tehnic, iar a doua etapă, cu durata de 20 de luni, va cuprinde execuţia lucrărilor.

Print Friendly, PDF & Email