9 septembrie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Nimeni nu e mai presus de lege?! Ba da, ADI Deșeuri București…

Deși legea prevede că deșeurile se pot trata la 1.000 mp (1 km) de case, ADI Deșeuri București se crede mai presus de lege și vrea să atribuie procedura de tratare a deșeurilor din întreg Bucureștiul unor operatori care dețin Autorizație de mediu simplă și nu Autorizație Integrată de mediu. Atribuirea acestei proceduri va însemna tratarea deșeurilor la o distanță de numai 200 mp de casele oamenilor.

În fața sediului ADI Deșeuri București, se protestează de câteva zile, dar nemulțumirea oamenilor afectați nu pare să-i sensibilizeze pe reprezentanții autorității publice.

„Suntem foarte revoltați si protestăm împotriva corupției la nivel înalt care ne afectează și ne pune în pericol viața noastră de zi cu zi. Nu putem accepta ca milioane de tone de deșeuri să se trateze și să se proceseze la o distanță de 200 de metri de casele noastre. Gândiți-vă că și o găleată de gunoi miroase când o scoți pe scara blocului, dar atâtea milioane de tone? Este incredibil!”, spune Georgeta, una dintre persoanele prezente la protestul din fața instituției.

Doamna trage un semnal de alarmă explicând că funcționarii din cadrul ADI Deșeuri București „nu respectă legea și fraudează licitațiile privind tratarea deșeurilor în scopul protejării unui grup de interese.

„Pe noi ne afectează că acest grup de interese dorește să trateze milioane de tone de deșeuri lânga casele oamenilor, lângă școli, parcuri, grădinițe la o distanță de 200 de metri, când legea îi obligă la 1.000 de metri (n.red. pe cei care tratează deșeurile). Vă închipuiți ce mirosuri și ce poluare va fi”, mai explică Georgeta.

O astfel de încălcare a legii este un atentat la viața și sănătatea oamenilor. Cine răspunde pentru acest lucru?

„ADI Deșeuri București este organizatorul licitației de tratare a deșeurilor. S-ar părea ca directorii ADI Deșeuri București sunt doar de formă, căci deciziile sunt luate de primarul Băluță, care are interese cu un grup de oameni politici să pună mâna pe bani publici. Cel mai urât este că nu țin cont de oameni și de sănătatea lor. Nu îi lăsăm să facă nenorociri. Noi cerem doar să se respecte legea și să se facă tratarea deșeurilor la o distanță de 1.000 de metri de locuințe, și nu la 200 de metri, cum vor ei (n. red. – ADI Deșeuri București și cei din spatele acestei organizații)”, mai spune protestatara.

O altă protestară spune că a trecut printr-un adevărat coșmar când stația de sortare a gunoaielor din sectorul 3 era la 200 de metri de casa în care locuia.

„Nu vrem mirosuri de gunoaie lânga case. Eu și familia mea am trecut prin așa ceva când funcționa stația de sortare a gunoaielor din sectorul 3, din strada Vișagului, care era la 200 de metri de casa noastră. Nu puteam respira zi si noapte. Am vrut să ne mutăm, dar nu avem unde. Avem rate la bancă pentru casă. Am rămas acolo condamnați la miros până a fost închisă stația de sortare. Nu dorim la nimeni să se întâmplă așa ceva”, explică Liliana.

Ascultând ce spun protestatarii nu poți să nu te întrebi cine vrea să aducă gunoiul lângă casele oamenilor și de ce.

„Păi toată lumea știe ca ăștia care au banii pe mână: Daniel Băluță, Dragoș Iordache. Nu plecăm de aici și nu îi lăsăm să-și facă de cap. Numai noi știm prin ce am trecut cu mirosurile din sectorul 3”, mai spune Liliana.

Protestatar: „Corupția în România a ajuns la cote alarmante”

Un alt protestatar spune că problema deșeurilor „este o problemă extrem de importantă care a ajuns să fie semnalată de instituții internaționale din cadrul Comunității Europene.

Corupția în România a ajuns la cote alarmante iar vocea instituțiilor abilitate este acoperită de corupția la nivel înalt. Tratarea deșeurilor și devierea acestora de la depozitare reprezintă o problemă extrem de importantă pentru administrația publică și pentru guvernanți.

Această tratare a deșeurilor trebuie făcută în conformitate cu legea la 1.000 de metri de casele oamenilor pentru protejarea sănătății acestora.

Dar fiind vorba de bani publici mulți a apărut un grup de interese format din oameni politici, funcționari publici, demnitari care s-au gândit să confiște această licitație și să facă tratarea a milioane de tone de deșeuri contaminate la 200 de metri de casele oamenilor și așa să trucheze licitațiile în favoarea lor.

Cine sunt cei responsabili pentru această situație atât de gravă? „În primul rând conducerea ADI Deșeuri București – Dragoș Iordache, Teodor Brie, care se pare că sunt niște interpuși, nu se știe nimic de ei, ce experiență și istoric au și ce-au făcut până în prezent. Au fost parașutați la ADI Deșeuri București să răspundă la niște ordine. Cine îi coordonează? Chiar ei recunosc că decizia nu este la ei, dar ei semnează toate documentele. Cui se subordonează și ce misiune au?

Așteptăm noutăți de la niște avertizori de integritate, care vor să ne spună totul despre ei. Să sperăm că nu ne întoarcem la metodele din perioada dictaturii comuniste”, explică Axinte.

 

De ce se ascund reprezentanții ADI Deșeuri București

Prin acest comportament, ADI Deșeuri București demonstrează că acționează ca o organizație ocultă. La conducerea acestei organizații PUBLICE, este numit formal actualul primar al Capitalei, Nicușor Dan, în calitate de președinte al ADI Deșeuri București. Directorul executiv este  Dragoș Iordache, directorul tehnic este Ilie Brie iar directorul de achiziții este Alexandra Turcu. Aceste persoane par să fie puse doar de formă, pentru că nu au nicio putere. Puterea ar fi în mâna controversatului primar al sectorului 4, Daniel Băluță, unul dintre oamenii din umbră ai ADI Deșeuri București.

Dacă ne uităm atent, luna trecută, primarul Băluță a promovat o hotărâre de Consiliu Local al Sectorului 4, prin care a fost împuternicit personal de către Consiliu să cumpere societatea Romwaste, care are în obiectul de activitate tratarea deșeurilor, exact obiectul licitației publice organizate de ADI Deșeuri București.

 

 

S-ar părea că domnul primar Băluță coordonează și anumiți funcționari publici din cadrul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) care, prin mijloace frauduloase, încălcând legea națională și europeană, vor să atribuie grupului de interese din care fac parte și cu care sunt complici, tratarea mecano-biologică a deșeurilor din București, prin decizii pronunțate de CNSC care avizează folosirea ilegală a Autorizației Simple de Mediu.

Avertizorii de integritate au arătat faptul că funcționarii publici din cadrul CNSC – Dan Trăsnea, Daniela Nanu și Dumitru-Daniel Șerban – au fost determinați să adopte decizii în cadrul CNSC care să favorizeze grupul ilegal de interese.

De ce să se modifice o documentație de licitație încălcând flagrant legea? De ce, inițial, documentația de licitație a prevăzut necesitatea Autorizației Integrate de Mediu pentru ca, ulterior, documentația să fie modificată și să se ceară Autorizație simplă de mediu?

De ce a fost făcută această modificare de conducerea ADI Deșeuri București, care a permis și Autorizația simplă de mediu? Adică de ce se dorește îmbolnăvirea oamenilor prin tratarea deșeurilor la 200 de metri de case când legea spune clar că trebuie să fie o distanță de 1.000 de metri? De ce? Și de ce ADI Deșeuri București se crede mai presus de lege?

Print Friendly, PDF & Email